Un medic chinez a realizat peste 1000 de transplanturi de cap

În China aproape totul este permis şi pe deasupra, guvernul asigură şi investiţiile în domeniul cercetării, a oricărei idei menită să asigure într-o zi sănătatea cetăţenilor săi. Astfel, medicul chirurg Xiaoping Ren susţine că, a realizat împreună cu echipa sa, peste 1000 de transplanturi de cap la cobai ( şoricei ) şi urmează ca în vara acestui an să încerce procedura şi pe maimuţe.cobaiTotul este în slujba omenirii şi se crede că poate fi o mare realizare „viabilă” pentru oameni, în viitorul nu foarte îndepărtat. Doctorul chirurg Xiaoping Ren ( 53 de ani ), a făcut în luna iulie a anului 2013, prima operaţie de acest gen, iar în urma complicatei operaţii, a rezultat un cobai negru cu capul maro. Cobaiul cu capul schimbat, a început să respire singur şi a trăit aproximativ 24 de ore. Din vara anului 2013, medicul şi echipa sa de la prestigioasa Universitate Medicală din Harbin, China, au ajuns să schimbe peste 1000 de capete de „şoricei”, în slujba binelui uman, subliniază într-o relatare recentă, cunoscutul The Wall Street Journal.

Medicul Xiaoping R. are curajul să încerce o astfel de operaţie pe o primată ( maimuţă ) şi doreşte ca în urma operaţiei, maimuţa să poată trăi, fără a fi nevoie de aparatură de susţinere a funcţiilor vitale. Cu toate că rezultatele sale sunt încurajatoare, medicul declară că nu este pregătit să facă astfel de operaţii şi pe oameni, dar dacă o astfel de operaţie ar fi realizabilă, atunci mulţi pacienţi cu creierul sănătos şi corpul paralizat, ar avea şansa incredibilă la o nouă viaţă. Există în lume multe cazuri, unde trupurile oamenilor sunt măcinate de diverse maladii, iar funcţiile capului sunt perfecte şi sănătoase.

În lume, mai sunt astfel de medici care fac cercetări pentru a realiza astfel de operaţii. Un astfel de medic, este un chirurg italian, care speră ca în cel mult 2 ani, să poată face complicata operaţie, costurile ei fiind de aproximativ 10 milioane de euro. Cu toate că a studiat în America mai bine de 15 ani, medicul chinez Xiaoping Ren a decis să revină în China, în oraşul său natal, pentru continuarea cercetărilor, ştiindu-se bine că, în America ar fi putut întâmpina mari greutăţi de ordin financiar şi etic. Guvernul chinez a aprobat pentru acest an, fonduri de aproximativ 1,6 milioane de dolari pentru domeniul cercetăriilor din sectorul medical.