Românii „Mor de Foame” iar România stă pe zăcăminte de 650 miliarde de euro.

Asigurarea banilor pentru traiul zilnic este o corvoadă pentru mulţi dintre cetăţenii români. Statul român prin legiuitorii săi, cunoaşte cât valorează resursele ţării noastre. Oricând dorim să începem o nouă etapă a României, fie ea şi mai „scumpă”, situaţia actuală a ţării noastre permite aproape orice „cheltuială”, cu condiţia ca aceasta să fie făcută pentru şi în folosul cetăţenilor săi.

Enciclopedia ne dezvăluie că în perioada Ceauşescu s-au realizat foarte multe lucruri bune în industria minieră, cu toate că au fost şi lucruri exagerate ce trebuiesc ţinute minte pentru viitorul nostru. Tot ceea ce s-a extras din minele româneşti a fost benefic pentru ţara noastră. În acele timpuri s-au creat noi locuri de muncă, locuinţe, şcoli, irigaţii, spitale, fabrici şi uzine, dar s-au făcut şi erori în ceea ce priveşte protecţia mediului, care a dus iremediabil la afectarea sănătăţii oamenilor ce trăiau în zonele miniere.

Conform statisticilor, rezerva de aur a Băncii Naţionale este acum de 103,7 tone. În ultima sută de ani, ruşii ne-au furat de două ori şi jumătate mai mult aur decât avem acum. Veştile proaste ar fi următoarele: datoria externă a României, în februarie 2015, era de 93,6 miliarde euro. Pare mult, dacă ne întrebăm unde s-au dus banii sau cine i-a cheltuit?

Să aflăm acum şi veştile bune:
Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale din România, apărută pe piaţă de foarte puţin timp, ne arată că situaţia resurselor naturale ale ţării este absolut strălucitoare. În pagina 28 a Enciclopediei este prezentat un tabel cu principalele rezerve de resurse minerale, pe cantităţi. Astfel, avem rezerve de 2.800 de milioane de tone de lignit, care la preţul actual de 50 de euro pe tonă, ar însemna un “potenţial naţional” de 140 de miliarde de euro.

Putem beneficia de asemenea de 900 de milioane de tone de huilă, care la preţul actual de 53 de euro pe tonă, rezultă 47,7 miliarde de euro. Zăcămintele de cupru sunt şi ele estimate la 900 de milioane de tone, luând în cosiderare o concentraţie de minimum 16% cupru curat; la preţul de 400 de euro pe tonă, ar reprezenta 51,7 miliarde de euro. Ne-am putea plăti datoria externă a ţării de măcar şapte ori! Resursele de sare, în cantitate de 4.000 de milioane de tone, la preţul de 1 leu/25 de kilograme, ne dă 35,6 miliarde de euro.

Despre zăcămintele de aur, acestea se ridică la aproximativ 146 de miliarde de euro, iar cele de argint, la 6,8 miliarde de euro. Minereurile polimetalice sunt şi ele foarte bogate. Dintr-o tonă de minereu polimetalic se pot extrage 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu. Conform Enciclopediei Resurselor Minerale, în România există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice.

Dacă luăm în considerare preţul mediu al acestor metale care este de 38 de euro kilogramul, putem afla că există 900 de tone de molibden în zăcământ, de exemplu, la preţul total actualizat de 34.335.000 de euro. Un alt exemplu: avem 450.000 de tone de arseniu în zăcământ, la valoarea de 17.167.500.000 de euro – desigur, preţul mediu al pieţei. La final, preţul total la polimetale se ridică la 30,6 miliarde de euro. În zona de petrol şi gaze, estimările sunt relative, ţinând cont de faptul că nu ştim cu exactitate ce conţine platforma continentală a Mării Negre.

Potrivit estimărilor făcute în această primăvară putem spune că încă mai avem rezerve de petrol în valoare de 179,7 miliarde de euro şi rezerve de gaz metan ce s-ar ridica la aproximativ 28,7 miliarde de euro. În total, valoarea zăcămintelor minerale în România s-ar ridica la peste 650 miliarde de euro. Menţionăm că nu am pus la socoteală unele zăcăminte mai “sensibile”, cum sunt cele de uraniu, care nu pot fi divulgate. Aşadar, avem bunuri subterane prin care ne putem plăti datoria externă actuală de şapte ori. Se pune însă întrebarea: de ce am mai făcut această datorie, dacă avem asemenea valori în ţară? Oricât am aştepta răspunsul la această întrebare, vor trece zeci de ani până „cineva” competent ne va da răspunsul.

Ce se întâmplă cu actuala Lege a Petrolului care dezavantajează România?

Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale din România, atrage atenţia asupra faptului că Legea Petrolului 238/2004, comparativ cu legile anterioare din 1924, 1029, 1937, 1942, “nu împlineşte o serie de deziderate”, printre care:
– Legea nu face nici o menţiune privind obligaţia la o exploatare raţională a zăcămintelor de petrol şi gaze,
– Nu desemnează un Institut de Cercetări românesc care să verifice şi să avizeze documentaţiile elaborate de concesionari, tehnologiile şi soluţiile tehnice aplicate,
– Nu există un organism de monitorizare şi control (similar fostei poliţii miniere) a producţiei extrase, a operaţiunilor petroliere executate pe zăcământ, de verificare a exactităţii datelor înscrise în cadastrul petrolier şi în cartea petrolieră.
– Condiţiile de ocupare a suprafeţelor aparţinând terţilor încalcă dreptul de folosinţă şi de dispoziţie a proprietarilor privaţi în folosul concesionarilor.
– Legea Petrolului nu este în acord cu legislaţia financiară, iar în privinţa comercializării produselor petroliere, care reprezintă un monopol, nu există nici o lege sau reglementare legală menită să limiteze creşterea nejustificată a preţurilor sau comercializarea produselor petroliere neconforme ori contrafăcute.

Germania are o datorie de 19 miliarde euro faţă de România

Resursele minerale (zăcămintele), nu sunt singurele bunuri de care ar putea să se bucure România. Radu Golban, doctor în economie, plecat din ţară în 1988, a găsit într-o documentaţie din Elveţia o informaţie uluitoare: Germania are o datorie de 19 miliarde de euro faţă de ţara noastră, conform unui contract economic semnat înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi care nu are nici o legătură cu acest război.

“Documentele găsite de mine în arhivele din Elveţia şi Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susţin că România a renunţat la orice despăgubire de război faţă de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanţă sau legătură cu această situaţie. Această datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mărci ale Reich-ului (19 miliarde de euro – n.r.), nu e despăgubire de război, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939. Germania nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acesta”,

a declarat economistul.

Radu Golban a subliniat că pentru recuperarea Radu Golban datoriei, statul român nu trebuie decât să solicite oficial Germaniei un răspuns în această chestiune, apoi, în funcţie de răspuns, să înceapă negocierile. Deşi informaţia despre aceşti bani a fost făcută publică încă din anul 2010, până acum nu a mişcat nimeni nici un deget pentru recuperarea uriaşei datorii.

Legea minelor ne dezvăluie că avem şi zăcăminte de diamante.

În 1998, în Legea minelor din România a fost introdusă discret, pe lângă categoriile de zăcăminte cunoscute – petrol, gaze naturale, cupru, aur etc. – şi o categorie despre care, până atunci, se susţinea că nu există în ţara noastră: “pietre preţioase”. Era vorba despre expoatarea diamantelor.

Întrebată despre acest subiect, Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM) ne-a spus:

“Această sintagmă (“pietre preţioase” – n.r.) a fost introdusă prin Legea Minelor nr. 61/1998 datorită faptului că, la momentul elaborării acestui act normativ, s-a apreciat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca în formaţiunile geologice din fundamentul platformei moldoveneşti, zona Iaşi- Botoşani, să existe roci potenţial purtătoare de asemenea mineralizaţii”.

Dacă analizăm bine răspunsul, putem spune că avem zăcăminte de diamante în zona Iaşi-Botoşani.

Ruşii ne-au furat două tezaure, adică 285,2 tone de aur:

Primul tezaur este celebru. Este cel al Băncii Naţionale a României, luat în custodie de Rusia Ţaristă în 1917 – în contextul zbuciumat al Primului Război Mondial şi confiscat de Uniunea Sovietică, după 1918, până în ziua de azi. Conform documentelor deţinute, autorităţile Rusiei au preluat spre păstrare, în timpul Primului Război Mondial, 93,4 tone aur fin, dar şi alte valori, inclusiv culturale, aparţinând Băncii Centrale, Academiei Române, Casei de Economii şi Consemnaţiuni, Casei Regale şi altor instituţii.

Teoretic, România luptă şi astăzi pentru recuperarea acelui tezaur. Povestea celui de-al doilea tezaur furat de ruşi este mai complicată. De la finele celui de-al Doilea Război Mondial, cantitatea de aur deţinută şi raportată de Banca Naţională a României a avut următoarea fluctuaţie: 1944: 244,9 tone; 1953: 53,1 tone; 1969: 111 tone; 1972: 64,4 tone; 1979: 110 tone; 1985: 118,7 tone; 1990: 67 tone; 1997: 93,4 tone; 2008: 107 tone; iunie 2010: 103,7 tone.

După cum putem observa, în 1953, după ocuparea României de către ruşi, au dispărut din tezaurul naţional 191,8 tone.

Acest aur al Băncii Naţionale fusese ascuns de mareşalul Antonescu la Mănăstirea Tismana în 1944, pentru a nu ajunge pe mâna ruşilor, care se apropiau ameninţător de România în acel moment al războiului. Tezaurul a stat într-o peşteră de lângă mănăstire până în 1947, când sovieticii au aflat de el şi l-au dus la Bucureşti. După această dată, aurul a dispărut din orice „document oficial.” Sursă foto.

Potrivit unor istorici, ar fi fost luat drept despăgubire de război. Dar, potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de război, ţara noastră a fost obligată să le plătească sovieticilor 300 milioane $, adică 50 milioane $ anual timp de 6 ani, în produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime şi fluviale, material mecanic şi feroviar. Putem astfel să ne dăm seama că nu a fost vorba despre nici un fel despăgubire în aur, aşa cum se tot specula în mass-media. În conformitate cu alte surse destul de veridice, tezaurul lui Antonescu a fost luat doar în custodie de Rusia, acest fapt obligând oficialităţile României să îl ceară înapoi. Până la acest moment nimeni nu a întreprins niciun demers în sensul recuperării lui. Sursă articol.