Român UCIS de imigranţii TUNISIENI din Italia în timp ce-şi apăra iubita violată

Majoritatea românilor care au plecat la muncă în străinătate, au fost deranjaţi măcar o dată de alţi imigranţi întâlniţi în Italia. Tunisienii sunt foarte cunoscuţi pentru cruzimea de care dau dovadă în timpul încăierărilor, majoritatea certurilor stradale terminându-se cu înfăptuirea unor crime odioase.

IMIGRANŢI

Nicu Răducan era un român plecat la muncă în Sicilia, iar acum câteva zile îşi dorea cu ardoare să-şi petreacă ziua de naştere ( 38 de ani ) alături de iubita lui, într-un cafe-bar din zona oraşului Catania. Ghinionul a fost acela că, în acea seară şase tunisieni au intrat în cafe-barul unde se afla românul însoţit de iubita lui cu intenţia vădită de a tâlhării. După miezul nopţii, Nicu şi iubita lui au părăsit localul pentru a merge împreună la garsoniera unde locuiau.

În întunericul nopţii, cei şase tunisieni i-au aşteptat şi au început să-i facă avansuri iubitei sale. Românul a fost supărat de ceea ce se întâmpla şi cu curaj a încercat să-şi apere iubita de aceştia. Patru dintre tunisieni l-au încolţit şi au tăbărât pe el cu pumnii şi picioarele, până când acesta a căzut pe stradă răpus de durere. Au urmat clipe de groază, iubita românului fiind violată cu o cruzime fără margini de către cei şase tunisieni.

Românul încercând cu ultimile puteri să-şi apere iubita, a atras atenţia şi imediat a fost lovit în cap cu o bară de metal luată de pe stradă. Iubita românului a fost lăsată inconştientă lângă trupul inert al iubitului ei. Crima a fost observată a doua zi de către localnicii din zonă, aceştia chemând salvarea şi carabinierii. Fata a fost salvata de la moarte de către echipajul de pe salvare, iar carabinierii au început să adune informaţiile necesare anchetei.

Au fost ridicate filmările de pe camerele video de la cafe-bar, iar în următoarele ore, toţi cei şase tunisieni au fost arestaţi şi conduşi la arestul poliţiei, unde riscă ani grei de puşcărie. Viaţa lui Nicu s-a sfârşit la o vârstă foarte tânără, iar renovarea casei pentru care plecase la muncă în Italia, a rămas un vis nerealizabil. Familia lui Nicu a fost anunţată de evenimentul tragic şi acum se fac demersurile necesare pentru repatrierea trupului neînsufleţit. Sursă articol.