Imigranţii sirieni vor înapoi în ţara natală, Germania le-a tăiat ajutoarele

Au ajuns cu mari sacrificii în Europa, şi-au cheltuit toate economiile strânse într-o viaţă de om iar acum vor să se întoarcă în Siria, ţara natală. Imigranţii au crezut că dacă ajung în Europa vor sta degeaba şi li se vor acorda toate condiţiile fără să mişte un deget. Realitatea a fost alta, iar Germania a redus ajutoarele acordate doar ca să le fie de ajuns pentru supravieţuire.

Nimic nu le mai este pe plac imigranţilor, locuiesc în corturi şi în fiecare noapte le este tot mai frig, copii li s-au îmbolnăvit şi nu mai pot suporta exilului.

„Credeam că Germania va fi un loc mult mai bun pentru noi, dar este foarte rău”.

Majoritatea au ajuns la limita răbdării, sunt copleşiţi de dorul de casă, iar singura opţiune este aceea de a se întoarce în ţara lor natală. Totul se întâmplă din cauza faptului că aceştia nu mai beneficiază de niciun sprijin din partea autorităţilor.

„Nu ni s-au mai acordat ajutoare”, a declarat o refugiată, în vârstă de 47 de ani, cazată într-o tabără din Zaatari, din Iordania, informează adevarul.ro.

Femeia este nerăbdătoare şi aşteaptă să se îndeplinească formalităţile necesare pentru a se întoarce cu autobuzul în Siria. În ultimile luni, aproximativ patru milioane de sirieni au părăsit ţara din cauza războiului, îndreptându-se către ţări ca: Turcia, Liban şi Iordania. Problema este că imigranţii nu se pot încadra în muncă legal ci doar la negru.

O altă sursă de venit sunt ajutoarele primite de la stat, care au fost micşorate semnificativ. Majoritatea fundaţiilor din cadrul Programului alimentar Mondial, nu au mai primit bani pentru sprijinirea imigranţilor. Toate măsurile de austeritate au afectat peste o jumătate de milion de refugiaţi din mediul urban, de pe teritoriul Iordaniei.

În Germania, cea mai îndrăgită ţară de către refugiaţi, sute de imigranţi se prezintă zilnic în faţa biroului de înregistrare pentru a intra în posesia unui certificat necesar la obţinerea azilului politic.

„Vreau să mă întorc în Siria. Credeam că Germania va fi un loc mult mai bun pentru noi, dar este foarte rău. Din cauza frigului mi s-a îmbolnăvit copilul”, a mărturisit unul dintre refugiaţi.

Cu toate acestea, autorităţile din Germania au anunţat că au primit circa 450.000 de imigranţi de la începutul acestui an, dar se aşteaptă ca numărul lor să crească la 800.000 de solicitanţi de azil în următoarea perioadă. Sursă articol.

1 Comment on Imigranţii sirieni vor înapoi în ţara natală, Germania le-a tăiat ajutoarele

  1. iacob elena // 8 octombrie 2015 at 20:01 //

    Santem crestini cum o dovedim cu gura doar???

Comments are closed.