România se pregăteşte de RĂZBOI? S-a votat legea care permite angajarea de rezervişti…

În data de 19 iunie 2015, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, spunea atunci că este nevoie de reintroducerea de urgenţă a stagiului militar voluntar. Declaraţia ministrului a fost făcută în contextul ameninţărilor tot mai dese ale Rusiei la adresa NATO şi al intensificarii exerciţiilor militare ale Alianţei în regiune, inclusiv în România. Pentru a intra în vigoare, legea va trebui promulgată şi de preşedintele Klaus Iohannis. Odată promulgată, aceasta va permite cetăţenilor români, cu domiciliul stabil în Romania, să ajungă cadre medicale în rezervă, contracost. Care vor fi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un viitor angajat al armatei?

armata-angajari

În primul rând va trebui să fie foarte devotat statului român, să nu aparţină unor asociaţii religioase care contravin normelor de pastrare a ordinii publice sau afectează desfaşurarea profesiei militare. Toţi rezerviştii voluntari vor beneficia de drepturi salariale, li se va face plata asigurărilor sociale şi de sănătate şi vor încasa prima de fidelitate. În noul act normativ se mai prevede că rezerviştii voluntari trebuie să execute instruirea în unitatea la care sunt încadrati în muncă, pe durata a 15 zile calendaristice în fiecare an. Contextul actual şi aşezarea geografică a României, impune asigurarea noilor măsuri legale pentru ca Armata Română să fie pregătită pentru orice eveniment nedorit, inclusiv de război … Sursă articol.