Marea Britanie impune reguli noi pentru români şi bulgari.

Este bine cunoscut faptul că numărul românilor şi bulgarilor din Regatul Unit se măreşte în fiecare săptămână. Aceştia aleg ca destinaţie Marea Britanie, deoarece numărul job-urilor este mai mare ca oriunde în Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este de asemenea mai mare în comparaţie cu ţări precum Italia şi Spania.

david wow

În conformitate cu cele mai recente sondaje efectuate de către autorităţile engleze, s-a constatat că numarul bulgarilor şi al românilor veniţi în Marea Britanie este de 200.000 dintre care 53.000 au fost nevoiţi să părăsească Regatul Unit deoarece locuiau ilegal, potrivit Daily Mail. Din această cauză, conservatorii Seniori au
cerut să se ţină în evidenţă numărul persoanelor venite din România şi Bulgaria. Dacă cifrele vehiculate în sondaje sunt cele reale sau mai mari, statul britanic va implementa noi reguli prin care va încerca să limiteze libera circulaţie în Uniunea Europeană.

De curând, premierul englez, David Cameron, a declarat că va încerca să opreasca afluxul imigraţiei, blocând ajutoarele oferite de stat pentru cei ce nu au drepturi depline de munca în Marea Britanie. O mare controversă a autorităţilor britanice este aceea că acum se estimează a fi peste 180.000 de cereri venite din partea românilor cât şi a bulgarilor pentru numerele de NI. Co-preşedintele Comitetului de partid a migraţiei a declarat că, a venit timpul să se suspende normele de liberă circulaţie ale UE. El a mai adăugat:

“Noi ştim foarte bine că politica actuala este în stare de faliment, de aceea măsurile trebuie aplicate până la începutul anului viitor”.

Prin suspendarea liberei circulaţii în UE şi reducerea drastică a ajutoarelor sociale acordate imigranţilor fără un loc de muncă legal, autorităţile Regatului Unit sunt convinse că se va ajunge ca cei care doresc să vină în Marea Britanie pentru a munci, să facă cale întoarsă spre alte ţări ce fac parte din Uniunea Europeană. Sursă articol. Sursă foto.