ŞOCANT! O adolescentă s-a aruncat de la etajul 7 şi TRĂIEŞTE

În această dimineaţă, o adolescentă de numai 16 ani a încercat să-şi pună capăt zilelor alegând să se arunce în gol de la etajul 7 al unui bloc din Baia Mare. Blocul are numărul 26 şi se află situat pe bulevardul Traian din oraş. Pentru că Dumnezeu i-a dat zile, tânăra sinucigaşă, nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit planul, iar în cădere a căzut pe plafonul de la etajul 1 al blocului. Alertat, echipajul de urgenţă al SMURD a găsit adolescenta într-o stare de semiconştienţă care prezenta răni grave. Locatarii povestesc că fata nu este cunoscută ca fiind locatara blocului cu numărul 26 de pe bulevardul Traian, aceasta a găsit uşa deschisă şi a pătruns în bloc pentru a-şi duce la îndeplinire planul sinucigaş.

“Când m-au trezit am crezut că e vorba de fata mea, care are 18 ani. Eu din 2002 locuiesc aici, dar nu cunosc o asemenea fată. Acum m-am trezit şi nu ştiu nimic. Eu n-am auzit nimic, acum a bătut vecina în uşă. N-am auzit nici când a venit SMURD-ul. Nu ştiu, nu cred că-i de la noi din bloc”, a spus o locatară de la etajul VII.

În apropierea geamului de la care s-a aruncat fata, au fost găsite obiectele personale ale acesteia precum, telefonul, poşeta, o lamă şi un bilet de adio, în care îşi cerea scuze de la părinţi şi soră pentru gestul făcut, motivul tentativei de suicid neputând fi clarificat. Lama găsită la faţa locului, demonstrează că aceasta se gândise şi la un alt mod de a-şi luat viaţa, pe lângă cel al saltului în gol de la etajul 7. O echipă de criminalişti ajunsă la faţa locului au ridicat probe în timp ce tânăra era transportată şi internată la Spitalul Judeţean Baia Mare.

“Am fost solicitaţi la o pacientă de 16 ani, căzută de la înălţime pe terasa intrării unui bloc. Ajunşi la faţa locului am găsit adolescenta cu fracturi la membrele superior drept şi inferior drept şi traumatism abdominal. După stabilizare, pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean pentru investigaţii şi tratament”, a declarat medicul Cosmin Florian de la UPU Smurd Maramureş.

Întrebaţi despre starea pacientei, medicii au un pronostic rezervat în privinţa stării de sănătate a adoloscentei de 16 ani. Sursă articol.