Diaspora cere Guvernului României înfiinţarea Fondului de Intervenţii Urgenţe (F.I.U.)

Românii din străinătate au un aliat în ceea ce priveşte apărarea drepturilor de a fi român cu demnitate. Leontin Cojocea, CASCRI, a pregătit un proiect de lege cu ocazia dezbaterii publice în vederea adoptarii Bugetului de Stat pe anul 2016. Noua propunere este de fapt una destul de veche, numai ca nu a fost susţinută până acum decât de foarte puţini parlamentari. Aceasta prevede crearea unui ”fond intervenţii de urgenţă” care să vină în sprijinul cetăţenilor români, aflaţi în situaţii speciale sau de urgenţă, în afara ţării.

În principal, noua propunere se referă la rezolvarea şi găsirea de soluţii în vederea repatrierii trupurilor neînsufleţite a cetăţenilor români decedaţi în străinătate. Problema aceasta a mai fost dezbătută şi în alte sesiuni parlamentare, numai ca unii au fost de părere că nu e problema statului român să repatrieze corpurile neînsufleţite ale românilor decedaţi. De remarcat că în afara discuţiilor purtate pe aceasta temă foarte importantă, nimeni însă nu a fost în stare să prezinte măcar un proiect legat de acest subiect. Nici măcar parlamentarii aleşi în diaspora nu au avut intervenţii importante. Leontin Cojocea a calculat atât de bine propunerea legislativă, încât vine cu soluţii concrete în încadrarea sa legală şi beneficiarii fondurilor.

”Ca simplu ceăţean român din diaspora, cred că mi-am făcut datoria, urmează să găsesc şi sprijinul politic, condiţie obligatorie, din păcate…” a declarat acesta.

Iată propunerea legislativă a lui Leontin Cojocea:

”In baza invitatiei de participare la dezbaterea publica a Proiectului Bugetului de Stat 2016 si a invitatiei inaintarii de propuneri concrete însoțite de argumente cu referire la proiectul de buget pe 2016, in calitate de Presedinte al CASCRI – “Centrul de Asistenta si Servicii a Cetatenilor Romani in Italia”, va prezentam spre analiza si dezbatere urmatoarele propuneri:

1) Adoptarea si constituirea unui „Fond Interventii de Urgenta” (F.I.U.), alocat din bugetul de stat si gestionat de catre Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, considerand prevederile art. 53 din Hotararea Guvernamentala 1010 / 2006, in vederea acordarii de ajutoare de urgenta familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 si totodata includerea in categoria „ajutoare de urgenta”, prevazute prin lege, a ajutorului social financiar acordat in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti ale cetatenilor romani, cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii. In acesta sens, va propunem stabilirea unui cuantum de minim 11.000 RON, pentru situatia prevazuta mai sus.

2) Tot in vederea adoptarii unei legislatii complete care sa vina in sprijinul cetatenilor romani, aflati in situatii speciale sau de urgenta va propunem urmatoarele:

a) Incadrarea ajutoarelor sociale de inmormantare, a ajutoarelor de urgenta si respectiv a ajutoarelor de urgenta acordate familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001si respectiv a ajutoarelor de urgenta acordate in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti ale cetatenilor romani, cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii, in categoria “venituri neimpozabile” in baza art.42 Cod Fiscal, deci “cheltuieli neeligibile” pentru beneficiar.

b) Cheltuielile din bugetul de stat, privind ajutoarele sociale de inmormatare, ajutoarele de urgenta si respectiv ajutoarele de urgenta in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti ale cetatenilor romani, cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii, acordate familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, sa fie prevazute in “bugetul asigurarilor sociale de stat” si sa fie incadrate in categoria “cheltuieli eligibile”.

c) Introducerea in continutul art.2 alin(8) din Legea 416/2001 a textului: “Beneficiază de reglementările prezentei legi, in vederea solicitarii si a beneficierii de ajutorul de urgenta in vederea repatrierii ramasitelor pamantesti a cetatenilor romani cu ultimul domiciliu declarat si inregistrat pe raza oricarei localitati din Romania, care au decedat in afara granitelor tarii, orice membru al familiei şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni romani, care au reşedinţa in strainatate si domiciliul în România sau dupa caz resedinta si domiciliul in Romania, în condiţiile legislaţiei române in vigoare”.

Leontin Cojocea, este preşedintele CASCRI – “Centrul de Asistenţă şi Servicii a Cetăţenilor Români în Italia”, fiind primul român din diaspora care face o propunere în cadrul dezbaterilor publice legate de proiectul Legii bugetului pentru anul 2016. Sursă articol.