SOROS: „UE este în pragul COLAPSULUI”. Germania trebuie să primească REFUGIAŢI în continuare.

Miliardarul George Soros este cunoscut pentru previziunile sale cu privire la evoluţia economiei mondiale, dar şi politicilor desfăşurate de statele lumii. Acesta vine cu o avertizare pentru Uniunea Europeană, şi o atenţionează că este în PRAGUL COLAPSULUI din cauza modului greşit în care gestionat criza refugiaţilor.

„Fiecare stat membru s-a concentrat cu egoism asupra propriilor sale interese, acţionând de multe ori împotriva intereselor altora”, spune Soros.

Cu toate că a supus-o deseori, pentru felul cum a gestionat criza din Grecia, Soros o apreciază pe Merkel, pentru felul în care s-a implicat în criza refugiaţilor. Din această cauză, el lasă să se înteleagă, că Germania trebuie să primească refugiaţi în continuare.

465x0_1

„Merkel a prevăzut corect potenţialul crizei migraţilor de a distruge Uniunea Europeană. Aceasta previziune s-a transformat în realitate. Uniunea Europeană are mare nevoie de o gura de oxigen. Acesta este un fapt, dar nu este ireversibil. Iar cei care pot opri transformarea în realitate a predicţiei sumbre a lui Merkel sunt chiar germanii. Cred că sub conducerea lui Merkel, poporul german a obţinut o poziţie de hegemonie. Dar a obţinut-o la un preţ derizoriu. În mod normal, cei aflaţi într-o astfel de poziţie, trebuie să aibă grijă atât de propriile lor interese, cât şi de interesele celor care se afla sub protecţia lor. Acum, germanii trebuie să decidă: vor să accepte responsabilităţile şi obligaţiile care vin odată cu statutul de putere dominantă în Europa?”, a declarat Soros într-un interviu acordat pentru The New York Review of Books.

Miliardarul a criticat Ungaria şi Polonia pentru modul în care cele două state europene au ales să se implice în criza refugiaţilor.

„Nu avem o politică europeană privind azilul. Autorităţile europene trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acest lucru. Din această cauză, afluxul din ce în ce mai mare de refugiaţi s-a transformat dintr-o problema gestionabilă într-o criza politică acută. Fiecare stat membru s-a concentrat cu egoism asupra propriilor sale interese, acţionând de multe ori împotriva intereselor altora. S-a creat astfel panica în rândul solicitanţilor de azil, în rândul publicului general şi al autorităţilor responsabile pentru respectarea legii şi ordinii. Solicitanţii de azil au fost principalele victime. Dar aveţi dreptate. Merkel merită să fie laudată deoarece a făcut posibilă o politică europeană privind azilul”, a mai spus Soros.

Sursă articol.