Campionul Daniel Ghiţă este împotriva refugiaților

Daniel Ghiță, luptătorul K1  în vârsta de 34 de ani este în dezacord total cu intrarea refugiaților pe teritoriul României. Luptatorul este și mai înverșunat după ce primarul Aradului, Gheorghe Falcă a anunțat că este dispus să primească în oraș 15% dintre refugiații care urmează să ajungă pe teritoriul  românesc.  Prin această încercare, edilul Aradului a  sperat să câştige  finala cursei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Chiar și cu această afirmație, Falcă nu a reușit să se califice.

Luptătorul  face parte din „Patrula lui Vlad Țepeș”, nou înființată de câteva zile, de Partidul România Unită, cu scopul de a-i apăra pe cei sărmani de abuzurile celor care dețin puterea. Patrula a fost înființată  după modelul celor din Finlanda sau Ungaria. Dorința și scopul  Patrulei lui Vlad Țepeș este să colaboreze cu statul român pentru a-i fi de ajutor când va avea nevoie sau atunci când autoritățile nu vor face față, precum şi implicarea în scopuri umanitare.

Intrarea imigranților de origine arabă îi sperie pe românii din întreaga țară. Poporul român nu doreşte să se întâmple nenorociri similare cu cele din Germania care s-au petrecut în noaptea de Anul Nou. Nu doresc ca femeile din această țară să trăiască dramele femeilor din Germania, să le fie frică să iasă din casă, din cauza refugiaților.

Ghiță dorește ca prin înființarea acestei „patrule” să împlinească dorințele tinerilor ce vor o schimbare care încă nu s-a produs, să apere granițele țării de cei cei vor sa intre abuziv, fără acordul poporului român, și nu în ultimul rând, să fie respectată  Constituția României.

Campionul cere conducătorilor acestei țări  să nu accepte refugiați în condițiile în care România are proprii ei săraci de care ar trebui să se îngrijească. Imigranții să se ducă în țări precum Germania pentru care Angela Merkel şi-a dat acordul  căci românii nu îi vor accepta niciodată.  Sursa stire  Sursa foto