Regele Mihai I grav bolnav. Preda ștafeta Principesei Margareta.

Regele Mihai I al României se retrage din viața publică. Principesa Margareta e noul suveran al Romaniei

Șeful Casei Regale a declarat că regelele Mihai este în stare grava și se retrage din viata publică, lăsând întreaga responsabilitate în mâinile Principesei Moștenitoare Margareta. Este vorba despre cancer de piele (carcinom epidermoid metastazant) și leucemie cronică, fapt pentru care Majestatea Sa a fost supus recent unei intervenții chirurgicale și „urmează un tratament complex și solicitant, care îl împiedică să apară public”, a spus Andrew Popper, Șeful Casei Regale.

Untitled2
La începutul anului în presa se vehicula că Majestatea Sa ar fi decedat. Însa Casa Regală a negat atât informațiile privind decesul, cât și pe cele referitoare la o stare foarte precară a sănătății Majestății Sale. Regele Mihai a transmis mesajul următor:

„În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei și a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice…”.

Regele Mihai I a devenit pentru prima dată rege la vârsta de 6 ani, după ce bunicul său, Ferdinand murise. A stat pe tron trei ani, locul său fiind luat chiar de tatăl acestuia, Carol al II-lea pentru a-i reda copilăria acestuia. Când a împlinit 18 ani a revenit pe tron dar nu a stat mult pentru că, comuniști de atunci au făcut în așa fel încât l-au exilat din ţară. Atunci, Regele Mihai și-a pierdut și cetățenia română, iar în perioada comunistă i-a fost interzis să revină în ţară. Însă nici după 1990 nu a primit acceptul de a reveni în tara natala. Abia în anul 1997, regele a reușit sa revină definitiv iar in anul 2001 și-a recăpătat cetățenia română, în perioada când Emil Constantinescu era președintele României . Sursa stire   Sursa foto