Documentar VIDEO – A stat 15 zile în COMĂ şi a fost ATINS de DUMNEZEU!

În goana mea după ştiri, am găsit un documentar TULBURĂTOR de la care nu am reuşit să-mi iau ochii până la final. Reportajul VIDEO are o durată de 27 de minute şi se vrea o relatare a unui ACCIDENT, urmată de perioada spitalizării victimei, un tânăr care a reuşit să trăiască unui impact DEVASTATOR. Cazul lui a făcut să TACĂ orice muritor de rând, iar faptul că astăzi se află printre noi, merge, gândeşte şi ne povesteşte prin ceea ce a trecut, este numai din VOIA LUI DUMNEZEU.

El-este-românul-care-a-văzut-Raiul-și-iadul-600x338

Tot interviul cu acest tânăr – supravieţuitor al unei întâmplări de neînchipuit, este de fapt o recunoştere a faptului că DUMNEZEU ne veghează în fiecare ZI, are grijă de cei nevinovaţi, toate acestea fiind transmise prin aceşti oameni ce supravieţuiesc unor astfel de accidente. Întotdeauna EL ne transmite Toată Dragostea LUI şi ne Îndeamnă să-L primit în casa, inima şi sufletul nostru.

Vă rog urmăriţi cu atenţie, povestea REALĂ a unui ROMÂN care a supravieţuit unui accident cumplit de maşină şi, spune el, a văzut Raiul şi Iadul, având şi dovezi în acest sens. Marius a stat 15 zile în comă, timp în care medicii nu i-au dat nicio şansă. Un tir de 30 de tone a intrat în plin în
autovehiculul pe care îl conducea.

Sursă articol.