Primul bărbat din Germania care a dat naștere unui copil. Acesta are un sistem de reproducere feminin.

Un berlinez a devenit primul bărbat din Germania care a dat naștere unui copil. El apare în actele oficiale ca o persoană de sex masculin, dar are un sistem de reproducere feminin.

Naşterea a avut loc cu ajutorul unei moaşe, pe 18 martie, anul trecut, la domiciliul din zona Neuköln, Berlin, întrucât bărbatul nu a dorit să fie înregistrat pe nicio listă a spitalului ca fiind mamă. Legislaţia din Germania este foarte strictă şi obligă medicii ca pe certificatul de naştere al copilului să fie trecută, în mod obligatoriu, mama.

Bărbatul a fost iniţial femeie şi a făcut, în urmă cu câţiva ani, schimbare de sex, iar acum este recunoscut în toate actele oficiale ca fiind barbat.

Chiar dacă şi-a păstrat organele de reproducere feminine, nu a rămas însărcinat pe cale naturală, ci a dorit să fie inseminat artificial.

Oficial, nou-născutul nu are mamă, ci doar tată. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Senatului de la Berlin pentru afaceri interne a declarat: „Persoana în cauză nu a dorit să apară ca o mamă, ci ca tată pe certificatul de naştere, iar cererea a fost onorată”.

Bărbatul nu a dorit să facă public sexul copilului, însa surse din apropierea tăticului au dezvăluit pentru presa germană că este un băieţel.

Dupa această naştere neobişnuită, autorităţile din Germania doresc să ţină sub supraveghere întreaga familie pentru ca micuţul să „nu aibă probleme psihologice” şi să se asigure ca va avea o creştere armonioasă.

Acesta nu este singurul caz în care un bărbat aduce pe lume un copil. Thomas Beatie din Statele Unite ale Americii este cunoscut în întreaga lume ca fiind bărbatul care a născut trei copii până în prezent.

Articolul este preluat INTEGRAL de pe portalul de informatii infoalert.ro