ADIO AJUTOARELOR SOCIALE pentru ROMÂNI şi BULGARI – Germania copiază politica Marii Britanii

Germania nu vrea să mai acorde ajutoare sociale pentru imigranţii comunitari care nu muncesc şi vin în Germania doar pentru a profita de sistemul de alocaţii sociale.

Ministrul german al Muncii, Andrea Nahles – SPD a prezentat un proiect de lege potrivit căruia imigranţi proveniţi din alte ţări ale UE, care locuiesc în Germania, nu vor mai primi ajutoare sociale dacă nu vor munci. Proiectul prevede că cei care nu muncesc vor putea primi ajutoare sociale doar după cinci ani de şedere. Cum ar putea cineva să reziste cinci ani în Germania fără a munci? Ori este întreţinut de cineva, ori fură sau cerşeşte.

andrea-nahles-ajutoare

Măsura i-ar viza în special pe imigranţii din ţările Europei Centrale şi de Est, inclusiv România şi Bulgaria. Potrivit proiectului de lege elaborat de ministrul social-democrat al muncii german, Andrea Nahles, dezvăluit joi în presă, imigranţii proveniţi din alte ţări ale UE, care locuiesc în Germania, nu vor mai primi ajutoare sociale dacă nu vor munci, relatează Agerpres, citând AFP.

Textul, foarte criticat de opozitie, prevede ca imigranţii intraeuropeni fără loc de muncă să nu poata accede la ajutoarele publice decât după cinci ani de şedere în Germania.

Andrea Nahles a dat asigurari că acest proiect de lege corespunde “practicii curente”, acest termen de cinci ani fiind “în toata Europa un termen de rigoare”. Cei care vor fi în viitorul apropiat excluşi de la ajutoarele sociale vor putea pretinde, cu toate acestea, o alocaţie tranzitorie de o lună, acordată o singură dată şi destinată să acopere cheltuieli elementare (hrană, întreţinere, locuinţă).

Acordarea unui ajutor în vederea întoarcerii în ţările de origine este de asemenea prevăzut. Aceste măsuri, care trebuie să mai fie adoptate de Consiliul de miniştri şi validate de parlamentari, constituie ecoul revendicărilor premierului britanic David Cameron, în campanie împotriva “Brexit”-ului şi care vrea să reducă numărul de imigranţi intraeuropeni care vin în Marea Britanie. Măsura, una controversată şi considerată discriminatorie în ceea ce priveşte principiul european al liberei circulaţii, îngrijorează ţările din Europa Centrală şi de Est, ai căror cetăţeni sunt vizaţi.

Berlinul s-a opus multă vreme unei asemenea măsuri, înainte de a decide o schimbare în această privinţă, după ce Tribunalul federal pentru probleme sociale a decis, la sfarşitul lui 2015, ca orice cetăţean din UE, chiar şi unul fără loc de muncă, să aibă dreptul de a beneficia de ajutoare sociale după şase luni. Această decizie a declanşat o dezbatere în Germania şi a suscitat îngrijorarea comunităţilor, care finanţează ajutoarele sociale şi se tem ca ea ar putea atrage cetăţeni din ţări ale UE unde nivelul de trai este mult inferior celui din Germania, cum sunt România şi Bulgaria. Andrea Nahles a propus modificarea legii în sensul înăspririi condiţiilor pentru acordarea acestor ajutoare.

„Nu există uniune socială în Europa”, a mai notat Nahles. “Orice cetăţean român este binevenit. Însă dacă este vorba de a primi alocaţii sociale care nu se sprijină pe o muncă depusă, atunci eu sunt de parere că este acceptabil ca el (cetăţeanul român) să se întoarcă în ţara sa”, a subliniat ea.

Sursă foto. Sursă articol ccplus.ro