Forţele ARMATE ROMÂNE se pregătesc să facă faţă unui ATAC ARMAT din EXTERIOR.

Armata română este cu ochii în patru din cauza escaladării violenţelor din Germania, Turcia şi Franţa. Cu toate că nivelul de alertă teroristă din România rămâne „Precaut”, în unele aeroporturi de pe teritoriul ţării noastre au fost aduse, „întâmplător”, avioane de război menite să intervină rapid pentru interceptarea aparatelor de zbor intrate fără drept în spaţiul aerian al ţării noastre. Surse din interiorul armatei au dezvăluit că SRI, SPP, MApN şi MAI sunt în alertă de gradul zero şi au mobilizat toate forţele, solicitându-le oamenilor să fie pregătiţi pentru ce e mai grav, scrie exclusiv24.net citând spynews.ro.

La punctele de trecere a frontierei au fost dublate efectivele, iar pentru a face faţă situaţiei, unii angajaţii chiar au fost chemaţi din concediu, de peste hotare. În această privinţă şi alţi militari care ar fi trebui să plece în vacanţă cu familiile, au primit ordin să nu părăsească garnizoana şi să fie pregătiţi pentru a interveni la orice oră din zi şi noapte.

Români, victime ale teroristului din Franţa

Pe 14 iulie, de Ziua Naţional a Franţei, pe Bulevardul Promenade des Anglais din oraşul Nisa a avut loc un atentat terorist, printre victime numărându-se şi cetăţeni români.

Un camion a intrat în plin în mulţimea adunată pentru focurile de artificii pe Promenade des Anglais, atentat în urma căruia cel puţin 84 de oameni au murit, iar peste 202 au fost răniţi, 48 dintre aceştia fiind în stare critică, potrivit The Guardian.

Camionul folosit de Mohamed Lahouaiej Bouhlel în atacul din Franţa avea 16 tone şi a intrat în mulţime cu viteza de 60-70 de kilometri pe oră. Ieri, autorităţile au confirmat decesul unui cetăţean român.

„Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior.

Autorităţile franceze au confirmat decesul. Procedura de identificare a corpului neînsufleţit al victimei de cetăţenie română, efectuată de către autorităţile franceze, s-a finalizat în urmă cu puţin timp, cu sprijinul autorităţilor române”,a informat MAE, printr-un comunicat de presă.

Fiul şi soţia românului declarat mort sunt internaţi în două spitale din Nisa, iar starea lor de sănătate evoluează pozitiv, potrivit sursei citate. ”Ministerul Afacerilor Externe informează că mama minorului a fost identificată la un spital din Nisa.

Potrivit medicilor, starea de sănătate a mamei minorului este destul de gravă, dar stabilă. Demersurile au fost realizate cu sprijinul ambasadorului României în Franţa aflat la faţa locului şi al reprezentantului Consulatului General al României la Marsilia.

Reprezentanţii misiunilor diplomatice române din Franţa menţin legătura cu personalul medical şi vor monitoriza evoluţia stării de sănătate.

Verificările cu privire la situaţia celuilalt cetăţean român dat dispărut continuă”, preciza MAE prin intermediul unui comunicat.

Sursă foto. Sursă articol: portalul de informaţii exclusiv24.net