NASA a descoperit o planetă propice dezvoltării rasei umane.

Astronomii susţiin că se poate locui pe Gliese 581g.

NASA spune că a descoperit o planetă posibil, plină de viaţă.  Planeta Gliese 581g este de mărimea Pământului şi se presupune că ar exista condiții pentru viață umană.

Gliese 581g se află pe orbita unei stele din galaxia din care face parte şi Pământul, Calea Lactee. Distanţa mică dintre planetă şi stea, face ca Gliese 581g să se plaseze în „zona locuibilă”, adică o zonă în care există toate condiţiile ca apa în stare lichidă, considerată baza vieţii, să poată fi găsită la suprafaţă.

În prezent, tot ce pot spune cercetătorii este că există condiţiile pentru ca planeta să aibă apă la suprafaţă. Dar prezenţa apei este incertă, la fel şi cea a unei atmosfere. Profesorul Steven Vogt atrage atenţia asupra unui alt aspect: dacă planeta a fost descoperită atât de repede (11 ani de observaţie nu înseamnă mult, având în vedere distanţele din Univers), atunci am putea avea multe alte planete locuibile.

Specialiştii estimează că temperatura de pe Gliese 581g variază între -31 şi -12 grade. Temeratura variază între arşiţa puternică şi ger. Gravitaţia de la suprafata planetei este asemănătoarea cu a Terrei, un om se poate deplasa fără probleme în două picioare pe suprafaţa ei. Sursă ştire   Sursa foto