Orice român poate primi până la 26.000 de Euro de la stat.

De azi tinerii pot primi de la stat până la 26.000 de euro finanţare nerambursabilă.

Românii care vor să între în afaceri au dreptul să ceară până la 26.000 Euro, ajutor nerabursabil de la stat, în cadrul Programului Start 2016, destinat firmelor nou-înființate, printr-o aplicație online care s-a deschis marți, în perioada 16.08.2016 ora 20.00.

Potrivit Ministerului Economiei, bugetul alocat pentru acest an este de 17.000.000 de lei, bani care ar putea ajuta un număr de minimum 141 de beneficiari. Acest program este valabil până la  31 decembrie 2016. scrie Business Magazin.

În cadrul programului Start, un IMM poate accesa maximum 120.000 de lei (circa 26.000 de euro, la cursul actual), reprezentând cel mult 90% din investiția totală pe care trebuie să o realizeze în program. Antreprenorul va trebui să vină el cu restul de minimum 10% din invesțitie. Astfel, la un ajutor nerambursabil maxim, cu intensitatea cea mai mare, antreprenorul beneficiar va trebui să vină cu o contribuție proprie de 13.300 de lei (circa 2.900 de euro), pentru ca valoarea totală a investiției să ajungă la 133.300 de lei.

În plus, tot antreprenorul va suporta și taxa pe valoare adăugată (TVA), care NU este eligibilă în program.

De asemenea, solicitantul trebuie mai întâi să facă investiții din banii săi și apoi statul i le va certifica și apoi se va deconta. Sursă foto

Dacă doriţi mai multe informaţii legate de acest program, puteţi accesa pagina de AICI! 

 

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Ultima ora! Poti primi prin programul start o suma de la stat de 26.000 de euro daca indeplinesti aceste conditii! | Exclusiv24.net

Comments are closed.