Vasile Blaga spune ADIO PNL-ului, forţat de CALITATEA de SUSPECT într-un dosar de trafic de influenţă

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, a sosit la sediul DNA Ploiești, acesta declarând jurnaliștilor că a fost sunat și citat telefonic în calitate de suspect. Întrebat în ce dosar, acesta a afirmat că nu cunoaște acuzațiile care-i sunt aduse și nici motivul pentru care a fost chemat, scriu cei de la exclusiv24.net citând sursa Romaniatv.net

„Am fost chemat printr-un telefon. Nu ştiu despre ce dosar este vorba”, a declarat Vasile Blaga la intrarea în sediul DNA.

Surse apropiate anchetei au declarat că acesta ar urma să fie audiat într-un dosar de trafic de influență, faptele fiind comise în perioada 2009-2012. În această perioadă, Blaga ar fi intervenit pentru acordarea unor contracte în mod preferențial, au mai precizat sursele citate.

În 19 septembrie, Vasile Blaga a fost audiat la DNA – Structura Centrală, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar deschis în acest an. Atunci, la ieşirea de la DNA, Blaga a spus că a fost întrebat de procurori despre maşina sa cu care şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a făcut un accident uşor în urmă cu două săptămâni.

Copreşedintele PNL a mai fost audiat la DNA, în 14 aprilie, tot în calitate de martor, într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu deschis în 2015 de procurori. Surse judiciare declarau atunci că Blaga a dat declaraţii într-un dosar privind despăgubiri ilegale acordate de ANRP.

În 3 noiembrie 2015, Blaga a fost la DNA pentru a da declaraţii de martor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de finanţarea campaniei electorale din 2012 a PDL cu bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Sursa foto. Mai multe informaţii pe acest subiect găsiţi aici exclusiv24.net