Patru nemţeni reţinuţi pentru că au creat conturi false pe Facebook în numele unor vedete pentru campanii umanitare false.

Patru escroci şi-au făcut conturi false în numele unor vedete, pentru a cere bani în numele lor.

Procurorii DIICOT Suceava au descins ieri, 11 octombrie 2016, la domiciulul a patru suspecţi din Piatra Neamț, care au creat conturi false şi au făcut campanii umanitare în numele unor artişti români precum, Andreea Marin, Teo Trandafir, Iulia Vântur, Stela Popescu, Radu Vâlcan, Rodica Popescu- Bitănescu sau Sofia Vicoveanca. Perchezițiile au fost făcute marți în județele Neamț și Cluj.

În urma perchezițiilor, poliţiştii au ridicat șase telefoane mobile cu cartele SIM, un card de memorie, trei carduri bancare, o unitate de calculator și 15 chitanțe de ridicare a banilor.

„Patru suspecți au constituit un grup infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat în mod coordonat prin crearea de conturi fictive într-o rețea de socializare pe numele altor persoane – vedete TV, postând fotografii reale ale acestora alături de informații personale (reale sau fabricate), care, prin natura lor, au cauzat prejudicii morale și de integritate”, se arată în comunicatul DIICOT.

„În urma introducerii datelor informatice pe rețeaua de socializare, respectiv crearea de conturi fictive pe numele persoanelor publice, membrii grupului au demarat campanii umanitare nereale, cerând sprijin financiar. Astfel, numeroase persoane au accesat respectivul cont și au purtat diverse discuții, unele dintre victime fiind convinse de veridicitatea lucrurilor expuse, transferând pe numele autorilor sume de bani prin servicii bancare de transfer rapid de bani (Western Union)”, conform aceluiași comunicat.

Înfractorii au strâns 34.000 de dolari într-un an şi jumătate, reuşind să facă 360 de tranzactii de la 273 de la persoane, care au căzut în plasa lor. Sursă articol: Portalul de de informații b1 Sursă foto