Un magistrat spaniol jigneşte: ”Toate ROMÂNCELE sunt CURVE!”

Un prestigios jurnal din Spania, a dat publicităţii o discuţie înregistrată de 24 de minute, purtată între patru judecători ai secției a șasea din cadrul Tribunalului Provincial Las Palmas. Înregistrarea a fost depusă la dosarul de denunţător, de către judecătorul Salvador Alba, cercetat de Tribunalul Superior de Justiție din Canaris, Spania, pentru comiterea mai multor delicte. În ziua de 23 septembrie 2016, Salvador Alba i-a înregistrat pe judecători în timpul unei discuții care a avut loc în biroul instituției. Magistratul spaniol vorbeşte foarte uşor despre românce, despre care spune că sunt ”curve”, scrie ediţia online ro.blastingnews.com

Proba audio apare ca parte a unui dosar de denunţ pe care judecătorul l-a formulat la adresa omului de afaceri Miguel Angel Ramirez, după ce acesta a dezvăluit o altă înregistrare în care ambii se fac vinovați de conspirație împotriva judecătoarei Victoria Rosell, aflată în concediu în momentul în care aceștia plănuiau să-i facă rău. Imadiat, în zilele ce au urmat, Salvador Alba și-a extins denunțul și asupra unui coleg, Carlos Vielba, pe care încearcă să-l incrimineze că s-ar fi întâlnit pe ascuns cu omul de afaceri pentru a pune capăt acuzațiilor de ambele părți.

Înregistrarea audio este foarte elocventă, iar în timpul discuţiilor se poate auzi faptul că unul dintre magistrați se lansează în afirmații xenofobe și misogine, spunând că toate româncele sunt de moravuri ușoare, fără ca ceilalți să aibă vreo reacție și să-l contrazică în privinţa afirmaţiilor făcute.

Judecător 1 : Sunt speriați de moarte la școală. La școală sunt ruși

Judecător 2 : Sunt ca dracu, toate, în Rusia.

Judecător 1 : În Rusia, da, dar și în afara Rusiei e plin de mafioți. Și toți din sud, italieni, toți, mafioți, tot ce e de la Roma în jos.

Salvador Alba : În clasa de judo a fost un român, care a fost campion al România. L-am văzut apoi pe hol adus la instanță. Îl aducea Garda Civilă
încătușat … (Râsete)

Judecător 1 : Și toate româncele sunt târfe. (Inaudibil) Vrei o albaneză din Kosovo la domiciliu, să aibă grijă de copiii tăi? Nu? Ei bine, sunt la fel.

Judecător 2 : Depinde.

Judecător 1 : Un albanez din Kosovo?

Judecător 2 : Dacă-l cunosc și e prieten …

Tot în această înregistrare se poate auzi și discuții informale pe care magistrații le au pe marginea unor procese, inclusiv despre faimosul dosar Union, cel mai mare caz de corupție din Insulele Canare. Discuția este una foarte „aglomerată” şi face referire şi la proprietăți, apartamente, mașini percepute drept onorarii de anumiți avocați. “Îl închiriază cu 60 de euro pe zi și e cerut de ruși. Îl ține închiriat tot anul”, comentează unul dintre magistrați.

El Diario este jurnalul care a publicat stenogramele discuțiilor purtate de oamenii legii și dezvăluie faptul că, două dintre vocile care se aud pe înregistrările depuse la dosar, nu au putut fi identificate și nu se ştie numele acestor magistrați implicați în discuțiile înregistrate de Salvador Alba.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul ro.blastingnews.com