O mamă şi-a îngropat copilul iar statul român îşi vrea banii înapoi pe ajutorul social

Drama Danielei Mihali din Maramureş este una de proporţii uriaşe şi uşor de înţeles pentru omul de rând, dar foarte greu pentru autorităţile statului român. Este vorba despre o nedreptate mai rar întâlnită, numai că legislaţia română este făcută să aibă mai multe înţelesuri.

O femeie din Maramureș a devenit datoare statului cu banii primiţi anul trecut ca ajutor social. Motivul? Avea în cont mai mulţi bani decât prevede legea, dar aceşti bani erau strânşi pentru tratamentul fiicei sale, grav bolnave care, între timp, a murit.

Statul român îşi vrea banii înapoi cu toate că banii pe care îi avea femeia erau împrumutați de la rude pentru a-și ajuta fiica, grav bolnavă. Copilul a murit, însă mama n-a scăpat de datoria pe care o are la neînduplecatul stat românesc, scrie greatnews.ro.

Începând cu anul 2015, Daniela Mihali a primit alocație de susținere familială în valoare de 204 lei pe lunar. Personalul de la Camera de Conturi Maramureș a descoperit însă, la sfârșitul anului trecut, că Daniela Mihali avea un depozit bancar de aproximativ 6.000 lei, dublu față de plafonul prevăzut de legea drepturilor sociale.

„Indiferent că vorbim de ajutoare de încălzire, ajutoare sociale sau alocații de susținere a familiei, asistaţii nu au dreptul sau nu au voie să dețină depozite bancare mai mari de 3.000 de lei”, spune Ovidiu Morar, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș, citat de Digi 24.

Sursă foto. Sursă articol: portalul de informaţii aktualnews.ro