Un ROMÂN a luat amendă 5.000 de euro pentru că a URINAT pe peronul GĂRII din PADOVA

Amendă uriașă la Padova pentru un cetățean român de 30 ani care a decis că ar fi o idee bună să-și facă nevoile pe peronul gării, în văzul tuturor. Scena a avut loc în data de 3 februarie, 2017, în jurul orei 17:00, în gara Padova Centrale unde, ignorând complet lumea prezentă care aștepta trenul pentru Venezia, conaționalul nostru a decis să urineze în văzul tuturor pe peronul 2 al gării respective, scriu cei de la rotalianul.com

Agenții de poliție de la Polfer, observând scena indecentă creată de bărbatul român, l-au reținut imediat cerându-i să prezinte documentele și informându-l că gestul făcut de acesta este prevăzut în articolul 726 al Codului Penal din Italia și se pedepsește cu o amendă de la 5.000 la 10.000 de euro. Agenții au aplicat bărbatului o amendă în valoare de 5.000 de euro care, însă, poate fi plătită cu reducere în termen de 60 de zile pentru suma de 3.333 de euro.

Cu toate că avea posibilitatea să meargă la una din toaletele cu plată din interiorul gării, care costă numai 1 euro, bărbatul român a încercat să-și justifice fapta spunând că nu avea monede și nu reușea să se mai țină, așadar a decis să dea curs nevoilor fiziologice chiar pe peronul unde se afla, relatează Il Mattino di Padova.

Deși în acte românul rezultă rezident în via Luigi Lagrange, vecinii săi declară că nu l-au mai văzut de ani buni, însă „toate amenzile sale ajung la această adresă”, au mai adăugat aceștia.

Sursă: autor – Mihai Diaconu – ediţia online a publicaţiei rotalianul.com

1 Comment on Un ROMÂN a luat amendă 5.000 de euro pentru că a URINAT pe peronul GĂRII din PADOVA

  1. Foarte bine i-au facut. Trebuie sa invatam si noi ce inseamna civilizatia.

Comments are closed.