Donald Trump va anunţa descoperirea „energiei libere” şi legătura acesteia cu formele de viaţă extraterestre

Ceea ce încă doar se bănuia, acum poate fi şi real. Planeta noastră va suferi schimbări importante în privinţa folosirii unui nou tip de energie, fapt ce va obliga mai marii lumii să pregătească populaţia pentru aşa ceva. Nimic deocamdată nu este aleatoriu, totul se petrece după un plan ce este respectat în cel mai mic detaliu. De ce se întâmplă în acest moment, de ce nu s-a vorbit despre această majoră schimbare până acum, sunt
întrebări care într-o zi îşi vor găsi răspunsurile bine meritate.

Un apropiat a lui Donald Trump de la Casa Albă a declarat reprezentanților media că președintele va face, în scurt timp, un anunț cu privire la extratereștri și tehologia acestora. Anunțul va fi făcut din biroul oval și va cuprinde și o prezentare asupra energiei libere de care omenirea va beneficia în scurt timp, scrie infoalert.ro citând efemeride.ro

Acest anunț va fi o premieră mondială, pentru că niciun lider politic în funcție nu a făcut acest lucru. Fostul ministru al apărării din Canada a făcut câteva aprecieri în acest sens, după ce a părăsit funcția de ministru.

Utilizarea energiei libere ar scoate populația mondială din sărăcie și ar fi o lovitură devastatoare pentru marile corporații petroliere și țările exportatoare de petrol.

Trump a fost interesat de tehnologia care utilizează energie liberă, studiind multe dintre brevetele și însemnările pe care le-a lăsat Tesla. El și-a exprimat dorința de a implementa această tehnologie prin societatea SpaceX.

În anul 2014, Wikileaks a publicat schița generatorului creat de Tesla și care funcționează pe bază de energie liberă. Tesla declara că Pământul este viu și are vibrații electrice.

Canalul Discovery l-a clasat pe Tesla în topul celor mai importanți o sută de oameni ai omenirii. Se spune că geniul său poate să schimbe cursul omenirii.

Pe de altă parte, sunt multe voci care susțin că schimbările de climă și cutremurele au drept cauză experimente care utilizează tehnologie bazată pe energia liberă. Tesla susținea că vremea poate fi controlată cu ajutorul energiei electrice.

În anul 1898, Tesla a demonstrat dirijarea prin radio a unui vas fără echipaj. De numele lui se leagă experimentul Philadelphia și contactul cu extratereștri. Tot lui îi datorăm și sistemul de comunicație wireless, prima telecomandă, primii roboți.
El considera că Pământul poate fi transformat într-un creier uriaș, capabil să răspundă în orice colț al său. Se spune că acest mileniu va fi al lui Tesla.
Sursă foto. Sursă articol: portalul de informaţii efemeride.ro