VIDEO – NASA a desoperit 7 planete noi de mărimea PĂMÂNTULUI – Unele pot GĂZDUI VIAŢĂ!

Conferinţa de presă organizată de NASA a avut succesul scontat, după ce a anunţat descoperirea a 7 noi planete de mărimea Terrei, care orbitează în jurul unei stele. „Este o cheie către viaţă” au declarat cercetătorii americani. Sistemul de 7 planete orbitează în jurul unei stele, aflată la 40 de ani lumină de Terra, scriu cei de la observator.tv citând news.ro

3 dintre aceste planete se află într-o zonă aşa-zis „locuibilă”, adică distanţa faţă de steaua în jurul căreia orbitează este favorabilă vieţii. Cercetătorii spun că descoperirea este extrem de importantă în eforturile pe care le fac, pentru a descoperi dacă există şi alte surse de viaţă în Univers în afara Pământului.

Într-un video postat pe site-ul NASA, cercetătorii califică descoperirea lor drept „o comoară de planete”.

Cele 7 planete au fost descoperite cu ajutorul telescopului spațial Spitzer, dar și a unor telescoape de pe Pământ. Cei de la NASA au mai spus că toate cele şapte planete au potenţialul de a conţine apă în stare lichidă.

Steaua în jurul căreia planetele orbitează se numește Trappist-1 din Constelația Vărsătorului. E o stea rece, cu densitate scăzută, care are un diametru de aproximativ 8% din cel al Soarelui.

”Totuşi, steaua este atât de mică şi de rece, încât cele şapte planete au valori temperate de căldură, fapt ce înseamnă că acolo ar putea exista apă lichidă – şi poate chiar viaţă, la suprafaţă”, a declarat Michaël Gillon, cercetător la Universitatea Liège din Belgia.

Astronomul Ignas Snellen de la Observatorul Leiden din Olanda spune că, peste câteva miliarde de ani, când Sistemul Solar nu va mai exista, pentru că Soarele va rămâne fără combustibil, steaua Trappist-1 va fi încă o stea foarte tânără .

”Trappist-1 îşi arde hidrogenul atât de încet, încât această stea va trăi pentru încă alte 10 trilioane de ani. Iar acest interval reprezintă o perioadă suficient de mare de timp pentru ca viaţa să evolueze pe planetele sale”, a mai declarat olandezul.

Sursă video: NASA Jet Propulsion Laboratory

Citiţi continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv