Ministrul Educaţiei Pavel Năstase doreşte schimbări majore în învăţământ, cu manuale simplificate şi profesori bine pregătiţi

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat miercuri, într-o intervenție telefonică la Antena 3, care sunt prioritățile ministerului pentru acest an școlar, scriu cei de la ediţia online a portalului jurnalmm.ro

„În primul rând, prioritatea numărul unu pentru Ministerul Educației este producerea manualelor școlare pentru noul an școlar care începe pe 11 septembrie 2017. După cum știți, aceste manuale au an de an probleme. Elevii au început școala fără să aibă manuale școlare. (…) Împreună cu echipa din conducerea ministerului am reușit să facem un calendar care ne va permite să avem manualele școlare la începutul anului școlar. În acest sens a trebuit să semnez în ultima săptămână trei ordine de ministru. (…) Anul acesta, conform calendarului trebuie să intre în funcțiune manuale noi pentru clasa a V-a. Am produs programele necesare pentru a realiza aceste manuale. Le-am aprobat prin ordin de ministru. Avem toate manualele pentru clasele de gimnaziu. Această procedură pentru manuale noi este foarte complicată, pentru că implică o achiziție publică care se desfășoară foarte greu. Am reușit după discuțiile cu majoritatea editurile și cu asociațiile de edituri să reducem acest termen de prezentare a proiectelor de 6 luni la 100 de zile”, a spus Pavel Năstase.

De asemenea, ministrul Educației a spus că, începând cu acest an, ministerul Educației va dezvolta „învățământul vocațional”, care le va oferi elevilor o șansă pe piața de muncă.

„După legislația actuală este foarte dificil să facem acest lucru. Această continuare a studiilor, după terminarea gimnaziuloui către liceu trebuie să se facă având și opțiunea de a merge spre învățământul profesional și tehnic. Mai mult, dezvoltăm începând de anul acesta învățământul vocațional. Este un învățământ tehnic, care se face la locul de muncă prin intermediul companiilor care îi angajează pe elevii respectivi. Prin ucenicia la locul de muncă, ei capătă o calificare care este recunoscută la nivel național și care le dă posibilitatea ulterior o șansă pe piața de muncă”, a continuat Pavel Năstase.

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a vorbit și despre introducerea „bacalaureatului diferențiat”.

„Un bacalaureat pentru cei care termină, de exemplu, liceele profesionale și tehnice. Acolo ei se specializează pe o anumită meserie. În acest context, disciplinele pentru bacalaureat ar trebui să fie diferite de disciplinele pentru bacalaureatul pe care îl dau cei din liceele teoretice”, a mai spus Pavel Năstase.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul jurnalmm.ro