Un român de 38 de ani din Vaslui a MURIT în Canada. Avea soţie, copil, își cumpărase o casă şi totul le mergea bine

Dramă cumplită în familia unui vasluian plecat din 2011 în Canada. Răzvan Baractaru a murit în urma unui atac de cord, lăsând în urmă un copil și o soție, scriu cei de la libertatea.ro citând ediţia online Vremea Nouă

Răzvan Baractaru împlinise, în toamna anului trecut, 38 de ani, fiind foarte fericit, cu o familie frumoasă și o viață minunată în Canada.

Răzvan a murit în seara zilei de joi, 9 martie, după două zile în care a fost ținut în viață de aparate într-un spital din Montreal.

Marți dimineață el plecase fericit spre locul de muncă, undeva în afara orașului Montreal, unde era șofer de TIR, dar în timp ce era la firmă a spus că se simte rău și că nu mai are aer. Cu toate acestea, s-a urcat în cabina TIR-ului, iar colegii povestesc că a dus mâna la inimă, după care capul i-a căzut pe volan.

Ambulanța a ajuns de la Montreal destul de târziu, spun apropiații, iar distanța până la spital, unde a putut primi ajutor medical specializat, i-a fost fatală.

Rudele lui Răzvan spun, conform Vremea Nouă, că dacă tânărul ar fi ajuns mai repede la spital ar fi avut o șansă la viață.

”Răzvan era fericit acolo, alături de soție și copil. Plecase în 2011, își cumpărase o casă, totul le mergea bine”, a povestit o rudă, conform sursei citate.

Citiţi continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul libertatea.ro