VESTE BUNĂ! Românii din străinătate pot solicita credite pentru programul „PRIMA CASĂ”

Românii care locuiesc în străinătate cu permis de şedere şi de muncă pot achiziţiona locuinţe prin programul „Prima Casă“, a decis Guvernul anul trecut. Pentru început, plafonul garanţiilor acordate exclusiv pentru aceştia a fost stabilit la 25 de milioane de lei, scriu cei de la portalul delasate.com

Garanţiile acordate românilor care locuiesc în străinătate pentru achiziţionarea sau construirea de locuinţe provin din plafonul rămas nealocat sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul programului Prima Casă. In continuare cateva informatii folositoare!

CUM PUTEŢI OBŢINE FINANŢARE

Există unele bănci (BRD, UniCredit Ţiriac Bank, CEC Bank, ATE Bank, Banca Comercială Feroviara) ce acordă credite şi cetăţenilor români care lucrează în străinătate. În general, condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească sunt:
– vechime de cel puţin 1 an în ţara respectivă;
– contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată sau, în caz contrar, cel puţin 2 contracte succesive, fără întrerupere, la angajatorul din străinătate;
– ipotecă asupra unui imobil aflat în proprietatea solicitantului sau a unei terţe persoane pe teritoriul României;
– constituirea unui depozit colateral;
– existenţa unuia sau mai multor codebitori care realizează venituri pe teritoriul României.

ACTE NECESARE

Băncile solicită, de obicei, următoarele documente (traduse, legalizate şi apostilate):
– contract de muncă
– carte de identitate
– certificat de căsătorie (dacă este cazul)
– permis de şedere emis de autorităţile competenţe din ţara respectivă
– permis de muncă emis de autorităţile competenţe din ţara respectivă
– adeverinţă de salariu
– extras de cont / fluturaş de salariu în original
– documente care să ateste plata impozitelor şi taxelor sociale
– fişa fiscală.

Acordarea de credite ipotecare prin programul Prima Casă cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate sau pentru cei care obţin venituri în străinătate ţine de normele interne de creditare ale băncilor participante la acest program. Astfel că, pentru aflarea detaliilor specifice fiecărei instituţii în parte, cel mai bine este să vă adresaţi reprezentanţilor acesteia.

Sursă foto. Articolul este preluat INTEGRAL de pe portalul de informaţii delasate.com

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. O VESTE BUNĂ pentru ROMÂNII care locuiesc în Marea Britanie - Ştiri de Actualitate!

Comments are closed.