Aurul extras de oameni la inceputurile istoriei provenea din rauri, adica din zacaminte secundare. Colectarea aurului din depozite aluvionare a permis la confectionarea bijuteriilor si a vaselor decorative din perioada neolitica.
Istoria extragerii aurului pe teritoriul Romaniei este deosebit de veche, datand inca din perioada preistorica. In baza mai multor cercetari istorice s-a concluzionat ca cele mai vechi exploatari ale aurului in tara noastra au fost zacamintele de la Rosia Montana, Cainel si Caraci.
Bogatia in aur a Muntilor Apuseni a atras ca un magnet popoarele vecine. Primii care au fost atrasi de aceasta bogatie au fost primele triburi de greci care, in migratia lor catre Grecia de astazi, au jefuit zacamintele de pe Valea Crisurilor. Unele cercetari sustin ca aurul din primele monede grecesti este de acelasi tip cu aurul exploatat astazi in Apuseni.
Pe harta substanţelor minerale utile din România, publicată de Institutul Geologic al României în anul 1984, sunt figurate doar cinci areale cu ocurenţe de aur aluvionar, respectiv Pianu, situat la nordul Munţilor Sebeş, Cibin Olt – pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, Râureni, situat pe rama sudică a Carpaţilor Meridonali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi Nera/Bozovicidin Munţii Banatului.
Astfel de ocurenţe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, Tămaș-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul României: ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur (…), regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.
Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc., scriu cei de la hartacomorii.blogspot.ro
Pentru Epoca Bronzului, se semnalează spălătorii de aur la: Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în Mţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).
Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. Arheologii indică mai mai multe situri din Transilvania şi Banat în care au fost găsite evidenţe ale activităţii de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de răspândită.
Mai jos se poate studia harta cu siturile exploatărilor aluvionare de aur din perioadele preromană, romană şi evul mediu aflate pe teritoriul României. Siturile au fost documentate arheologic sau istoric (compilaţie din mai multe surse, după Tămaş-Bădescu.
Cel mai vechi obiect legat de exploatarea aurului descoperit in România este considerat a fi covata din lemn pentru spălarea aurului de la Căpuş, în judeţul Maramureş, ce datează din Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.).
După 1990, la nivel național a fost desfășurat un program de probare a aluviunilor râurilor, în zonele cu balastiere. S-au reconfirmat rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi. Conținuturi interesante de aur au fost obținute în aluviunile râurilor ale caror afluenți drenează zone cu mineralizații de tip shear zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpații Meridionali. Rezultatele acestui program de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate pentru materiale de construcţie le gasiti in harta (Tămaş-Bădescu) de mai jos:
Deşi rezultatele obţinute par promiţătoare, în urma unei probări sistematice efectuate în perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în staţiile de sortare (balastiere) amplasate pe râurile Mureş (între localităţile Galaţiu şi Dobra), Strei (între Subcetate şi Băcia) şi Crişul Alb (lânga Rapsig), măsuratorile au dat conţinuturi slabe.
Astfel, conţinutul mediu de aur la alimentare (ce reflectă conţinutul mediu de aur în depozitul aluvionar recent) în staţiile de sortare menţionate, s-a situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conţinutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vinţu de Jos de 0,0229 g/t. Conform Tămaş-Bădescu, diferenţele se datorează atât modului în care s-a raportat conţinutul de aur (la întregul volum de material extras sau la volumul unei fracţii granulometrice), cât şi existenţei unor deficienţe privind recuperarea aurului în cadrul staţiilor de sortare şi calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile pentru acumularea aurului nu corespund cu zonele în care se acumulează aluviunile ce îndeplinesc cerinţele calitative privind exploatarea lor ca materiale de construcţie).
Valea Oltului
Brana (1958) menţionează că aurul a fost găsit în aluviunile cuaternare din lungul Văii Oltului, provenind în cea mai mare parte din Mţii Lotrului, unde se găsea ca ‘’firişoare de aur”, în Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se varsă în Olt), în SE comunei Bercioiu, Valea Bisericii, la sud de Găeşti, în malul stâng al Oltului (aici au fost spălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de Gura Văii, la sud de Fedeleşoiu, Lespezi Fedeleşoiu şi la Râureni, începând din Malul Cucoanei în sud (0,2 g Au/m3).
Aurul şi alte minerale grele din aluviuni (ilmenit, magnetit, granaţi) provin din spălarea acumulărilor din cristalinul Munţilor Făgăraş, cum este cazul ocurențelor enumerate mai sus, dar și din Bazinul Transilvaniei (Borcoş et al., 1984). În legătură cu această ultimă sursă a aurului din lungul Văii Oltului, foarte interesant este că Haiduc (1940) arată că ar fi putut exista în trecut exploatări ale aurului aluvionar la 15 km SE de Mediaș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Zalatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe dealurile satului Mazărea se vede inscripția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere morfologic, aurul apare ca solzişori, fluturaşi, foiţe în masa unor granule de cuarţ, aur pulverulent.
Zăcămintele de aur se găsesc în nisipurile şi pietrişurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar sub formă de terase. În trecut, aurul aluvionar s-a exploatat intens, dovadă fiind nume de comune ca Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu dădea activităţii de exploatare prea mari şanse de rentabilitate. Câțiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o altă opinie, propunând o mai temeinică explorare geologică a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci şi pentru alte “minerale rare”. Fineţea aurului din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului este de cca. 888,8‰ aur şi 111,2‰ argint (Haiduc, 1940).
Muntii Sebes
Haiduc (1940) consemnează “nisipurile şi pietrişurile aurifere ce provin de aici” – adica Mtii Sebes , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar şi în vremurile mai recente, uneori cu bune rezultate. Sunt descrise destul de amănunţit şi localizate precis, în nordul Mţilor Sebeş, cca. 4-14 km latime și paralel cu aceștia 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara, Șibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Călnic. Grosimea aluviunilor variază între 0,3-6 m. Cele mai importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde “nisipurile aurifere au fost de nenumărate ori întoarse şi spălate pe hurcă şi alese cu şaitrocul. Aurul are o fineţe de 905‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”.
La SE de Dealul Mare, pietrișurile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate, care au fost deja exploatate. Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin.
La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar, unde aluviunile de pe Valea Pianul de Sus conţin acumulări detritice de aur, sub formă de grăunţi, plăcuţe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, cărora li se asociază ilmenit, magnetit, hematit, zircon, rutil, pirită, granaţi, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebes şi in rocile eruptive din zona nordică a acestora. Finețea aurului în aluviuni este de 902-908‰. Exploatarea aluviunilor
aurifere din Mții Sebeș era deja abandonată în 1940.
Valea Streiului
Ocurențele cu aur aluvionar au fost descoperite în albia inferioară a Streiului. Aluviunile au fost în parte exploatate pe porțiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert. Haiduc (1940) constată că aurul seamănă perfect cu ”acela din șisturile cristaline ale Carpaților Meridionali”. Originea aurului este în rocile Mților Sebeş și Poiana Ruscă. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).
Valea Jiului
Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbește în literatura de până în 1940. Sursele geologice ale aurului aluvionar sunt Mții Lotrului şi M-tii Cimpii, de unde este adus de afluenții Jiului de Est si Jietului. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonată în 1940
Muntii Apuseni
În Munții Apuseni Haiduc (1940) separă două tipuri de aluviuni aurifere:
– aluviuni aurifere provenite din zăcăminte aurifere
– aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea cărora se îndeletniceau oamenii sărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lângă șteampuri că triau nisipul, spălau noroiul și extrăgeau aurul pe petice de lână sau cu hurca.
Haiduc (1940) amintește și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele din lungul Crișurilor, Ampoiului, Mureșului.
Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele de la Baia de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din Mtii Apuseni.
În aluviuni, aurul se găseşte alături de pirită, ilmenit, granaţi, zircon, amfiboli, sau piroxeni, cuarţ, sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas, cassiterit, sfalerit, galenă.
În lungul Mureșului a fost efectuată între anii 1909-1914 o activitate de explorare cu rezultate slabe.
Articolul este preluat de pe hartacomorii.blogspot.ro unde puteţi citi continuarea şi mult mai multe informaţii interesante.
Bibliografie pentru articol: „AURUL ALUVIONAR din ROMÂNIA: SURSELE SI IMPORTANŢA GEOLOGO-ARHEOLOGICĂ”, Sef departament DFNA, Dr. Florin Constantin Responsabil Proiect Dr. Bogdan Constantinescu; Intocmit, Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu.