DOVEZILE care demonstrează că extratereştrii au locuit pe Pământ înaintea oamenilor.

Un cercetător a descoperit că au existat extratereștrii pe Terra.

Jason Wright, un cercetător din Statele Unite ale Americii susţine că extratereştrii au locuit pe Pământ cu mult timp înainte de apariţia omului.

Profesorul american colaborează cu cei de la NASA şi este convins că există „probe arheologice de o valoare inestimabilă pentru ştiinţă privind existenţa extratereştrilor, iar acestea sunt ascunse sub solul de pe Marte”. Acesta a explicat într-un interviu acordat recent că civilizaţii extraterestre au populat Pământul cu mult timp înainte de apariţia omului.

„În urmă cu milioane de ani pământeşti, planeta Venus avea o atmosferă subţire, atunci când Soarele abia dogorea. În acele condiţii este foarte posibil să se fi dezvoltat civilizaţii extreterestre. În plus, inclusiv asteroizii şi sateliţii naturali îngheţaţi ai diferitelor planete puteau fi căminul unor civilizaţii avansate tehnologic care au ajuns inclusiv pe Terra, pe vremea dinozaurilor”, a mai spus Wright.

Crcetătorul colaborează cu NASA la detectarea locurilor de amerizare în 2022 a primei nave spaţiale terestre de colonizare a Planetei Roşii. Sursă articol: Portalul de informaţii Click!