Tinerii care se căsătoresc ar putea primi 1.500 de lei de la stat.

Primăria Capitalei vrea să acorde 1.500 lei pentru famiile nou formate!

Primăria Capitalei vrea să acorde un stimulent financiar în valoare de 1.500 de lei net, fiecărei familii de tineri care se căsătoresc.

Sumele vor fi acordate de Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti. Pentru a primi banii, tinerii căsătoriţi trebuie să îndeplinească mai multe condiții: cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie, cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti și cel puțin unul dintre ei trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Potrivit acestui  proiect de hotărâre, sumele vor fi acordate de Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti în urma unei cereri şi a unei copii a certificatului de căsătorie, depuse de unul dintre soți în termen de 45 de zile calendaristice de la data căsătoriei. Dacă unul dintre soți nu are între 18 şi 35 de ani, stimulentul financiar va fi acordat cu avizul primarului general, se precizează în proiect.

„Conform datelor furnizate de Institului Naţional de Statistică, în perioada 2010-2015, vârsta media a soţilor la căsătorie a înregistrat o creştere semnificativă, respectiv, dacă în 2010 bărbaţii se căsătoreau la o vârstă medie de 32,6 ani, iar femeile la o vârstă medie de 25,8 ani, în anul 2015 vârsta medie a fost de 34,5 ani la bărbaţi, respectiv 31,6 ani la femei. Întemeierea unei noi familii tinere este o celulă vie pentru naţiune care prelungeşte existenţa acesteia, grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilităţii fiind de 25-29 de ani, cu valorile de 77,3, respectiv 67,8”, explică municipalitea, considerând că „tinerii trebuie sprijiniţi de către stat în a-şi forma familii, devenind astfel mai responsabili de la vârste timpurii”.

În ultimii ani, numărul căsătoriilor a scăzut de la an la an, iar tinerii amână tot mai mult căsătoria din lipsa unor factori care să o favorizeze şi din cauza faptului că nu primesc sprijin din partea statului la întemeierea familiei. Sursă articol: Portalul de informații click.ro