Salarii mai mari cu 30% pentru primari și viceprimari.

Salariile primarilor și viceprimarilor din marile orașe vor fi majorate prin legea salarizării unitare, iar acestea se vor mări în medie cu 30% .

Comisia de Muncă din Senat a adoptat un amendament la care se modifică unii coeficienți de salarizare pentru primarii și viceprimarii din municipii și orașele cu număr mare de locuitori, excepţie făcând primarul şi viceprimarii Capitalei.

Potrivit membrilor comisiei, salariile primarilor din marile orașe se măresc cu 1450 de lei faţă de sumele propuse în proiectul inițial al legii salarizării unitare. Majorările se vor aplica de la intrarea în vigoare a legii, care ar trebui să fie 1 iulie, potrivit parlamentarilor din coaliția PSD-ALDE.

Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor aparține deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate.

USR a criticat dur propunerea, deoarece orice modificare se face cu acordul partidelor din opoziție, repectiv UDMR și PNL.

Dacă legea va intra în vigoare, primarii și viceprimarii ai localităților cu statut de oraș și municipiul, vor beneficia de majorarea grilei de salarizare cu 30%.

Un primar al unui municipiu reședință de județ va avea un salariu de 13.050 lei, iar un primar de localitate cu 100.000- 200.000 de locuitori, un salariu de 11.600 lei. Primarul al cărui oraș are de la 50.001 până la 100.000 locuitori va avea un  coeficient de 7,5 , adică 10.875 lei brut, iar un primar de oraş cu 20.001 şi până la 50.000 locuitori- 10.150 lei brut. Primarul de oraş cu 10.001 şi până la 20.000 locuitori va avea un salariu de 9.425 lei brut, iar un primar de oraş cu 5.001 şi până la 10.000 locuitori – 8.700 lei brut. Primarul de oraş cu 3.001 şi până la 5.000 locuitori vor primi un coeficient de 5,5 m, adică 7.975 lei brut, iar un primar de oraş până la 3.000 locuitori  – 7.250 lei brut.

La început, ministrul Muncii, Lia Olguța Vailescu nu a fost de acord cu propunerea. ”Mai bine veniți cu un amendament clar, la Camera Deputaților”, precizând că amendamentul este neclar, pentru că ar putea beneficia de mărire și primarii din comunele cu număr mare de locuitori.

”Noi suntem interesați să scoatem primarii din disprețul social la care erau supuși. Erau comparați cu barmanii și ospătarii de pe vremea lui Ceaușescu. Lasă că se descurcă ei”, a spus reprezentanta PNL, Carmen Hărău.

Aceasta a mai a spus că ei nu au acceptat pensii speciale nici pentru primari și nici pentru parlamentari, dar salariile primarilor trebuie să reflecte importanța acestei funcții.

Lia Olguța Vasilescu i-a  răspuns că liberalii nu s-au gândit la acest lucru când le-a tăiat salariile cu 25%.  Sursă articol: Portalul de informații libertatea.ro