Româncă arestată în Spania pentru că a vrut să-și vândă copilul, pentru suma de 5.000 de euro.

Un bebeluș urma să fie vândut pe suma de 5000 de euro.

Polițiștii spanioli au arestat o femeie în vârstă de 32 de ani, de naționalitate română, care vroia să-și vândă copilul surorii sale, pentru 5.000 de euro. 

Planul bine pus la punct prin care o româncă voia să-și vândă nou-născutul în Spania a fost dejucat de atoritățile locale. Polițiștiilor nu le-a venit să creadă când au aflat întreaga poveste. Cumpărătoarea copilului era chiar sora mamei. Aceasta nu putea avea copii, deși își dorea enorm de mult, așa că a pus la cale o adevărată operațiune, după cum relatează Digi24.

Femeia care urma să cumpere copilul nu putea avea copii, așa că a pus lucrurile cap la cap și s-a gândit la o soluție ce urma să inducă în eroare autoritățile.

Acesta a vorbit cu sora ei să întrețină relații sexuale cu soțul său până rămâne însărcinată, iar apoi să le dea copilul contra sumei de 5.000 de euro. Femeia însărcinată a mers la medic prezentând actele surorii sale, cele două având trăsături asemănătoare.

Planul celor două surori a eșuat după ce poliția din Spania a primit un telefon anonim ce îi anunța că urmează să fie încheiată o tranzacție, la mijloc aflându-se un copil și suma de 5.000 de euro.

Polițiștii le-au arestat pe cele două și pe soțul celei care a cumpărat copilul, urmând să fie anchetați pentru trafic de persoane, putând primi până la 10 ani de închisoare. Copilul a fost preluat de serviciile sociale din provincia Castilia Y Leon. Sursă articol: Portalul de informații click.ro  Sursă foto