O tânără din România a vrut să se îmbogățească în UK şi a fost condamnată la închisoare, pentru trafic de cocaină

Tânăra se numeşte Paula Tăbăcaru, este în vârstă de 23 de ani şi alături de alţi doi tineri, Elvis Hasanaj (22 de ani) şi Kamer Mici ( 26 de ani) făcea trafic de droguri de mare risc. Cei trei au fost condamnaţi, în urmă cu trei săptămâni, de către Curtea Coroanei din Manchester la un total de 11 ani de închsioare, scriu cei de la ziarulromanesc.net

Potrivit celor de la Manchester Evening Standard, cei trei complici furnizau droguri în centrul oraşului Manchester, iar în urma percheziţiilor desfăşurate la domiciliile acestora de către Poliţie, s-a găsit cocaină în valoare de 57.000 de lire sterline şi peste 36.000 de lire sterline, bani cash.

Tânăra din Sebeş ar fi fost cea care prelua comenzile, iar ceilalţi doi tineri furnizau drogurile. A mai fost găsit un lot de cocaină în valoare de 550 de lire sterline, precum şi doi imigranţi ilegali, care au fost deportaţi.

Românca a primit cea mai mare condamnare, de 5 ani şi patru luni, iar Hasanaj şi Kamer au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare.

Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate pe portalul ziarulromanesc.net