Cercetătorul rus Valentin Degterev, susține că NASA are imagini cu un oraș extraterestru pe Lună.

Au trecut 48 de ani de când omul a atins Luna, şi tot atâţia ani de cercetări în privinţa existenţei unor forme de viaţă avansate ce trăiesc în Univers. Părerile cercetătorilor au fost întodeauna controversate, dar odată cu trecerea timpului şi desecretizarea multor documente ce aparţin acelor ani, omenirea îşi dă seama că într-adevăr „nu suntem singuri în Univers”.

Omul de știință rus, Valentin Degterev, susține că a avut acces la materiale fotografice și video pe care NASA le-a făcut pe Lună cu ocazia misiunilor Apollo. Materialele în cauză au fost obținute în timpul a șase aterizări reușite ale astronauților americani pe satelitul natural al Terrei între 1969 și 1972, scriu cei de la extranews.ro citând loon.ro

În fotografii, cercetătorul rus susține că a observat nave spațiale aparținând altor civilizații și un întreg oraș, în care ar putea trăi ființe extraterestre. Degterev se întreabă totuși de ce fotografiile nu au atras atenția nimănui înainte, chiar dacă obiectele din imagini erau atât de evidente. Una dintre navele spațiale este văzută cum zboară în proximitatea navei spațiale americane Apollo.

Accesul la astfel de documente este foarte limitat, fiind ascunse publicului larg, spune omul de știință rus. Unele imagini sunt neclare, altele sunt clasificate.

Potrivit lui Degterev, un imens oraș construit sub forma unui disc este clar vizibil chiar pe unul dintre polii Lunii.

Sursă VIDEO: Валентин Дегтерёв si Gederim

Citiţi mai multe intreresante pe portalul extranews.ro