Un Senator PSD este dat afară din casă, din cauza datoriilor imense! Casa în care locuia e scoasă la licitaţie

Licitaţia pentru vânzarea locuinţei din Tecuci a senatorului Daniel Ionel Butunoi a avut loc miercuri, 6 septembrie 2017. Politicianul datorează către două bănci aproape 500.000 de euro, scriu cei de la m.stireazilei.com citand Adevărul.ro

Situaţia financiară a senatorului PSD Daniel Ionel Butunoi a ajuns în mare impas. Politicianul are datorii imense în urma insolvenţei firmelor la care a fost sau este acţionar (cele mai cunoscute fiind Cascada SRL – care vindea borduri Primăriei Tecuci, Precond şi Euro Steel Trade), aşa că băncile au început să-i execute averea personală cu care a garantat o serie de credite.

Nu mai departe decât miercuri, 6 septembrie 2017, vila din Tecuci (pe strada Mihai Vodă) a senatorului (în care omul politic locuieşte împreună cu familia) este scoasă la vânzare prin licitaţie publică de către executorul judecătoresc Eftene Petruţ, în urma punerii în aplicare a Sentinţei Civile nr. 1632/2015, rămasă definitivă, a Judecătoriei Tecuci.

Executarea este la ordinul băncii Bancpost SA, faţă de care senatorul Butunoi are o datorie de 413.441 euro (reprezentând credit restant şi dobânzi aferente), plus 29.472 de lei cheltuieli de executare silită.

De asemenea, imobilul amintit este sub ipotecă şi pentru un credit pe care politicianul l-a contractat la banca Transilvania (în 2007), în valoarea totală de 145.000 de euro (conform declaraţiei de avere).

Vila senatorului Butunoi, deşi este destul de arătoasă (are 460 de metri pătraţi de teren, 240 de metri pătraţi construiţi pe două niveluri şi garaj separat), nu este nici pe departe la valoarea datoriei. Ea a fost evaluată la 979.907 lei, însă preţul de plecare a licitaţiei din 6 septembrie este redus la 75% (respectiv la 734.930 lei) deoarece la prima strigare nu s-a prezentat niciun ofertant.

Anunţul de vânzare a imobilului a fost făcut public, oarecum surprinzător, şi pe site-ul oficial al Primăriei Tecuci, argumentul fiind acela că se sprijnă valorificarea la un preţ corect a clădirii. În cazul în care clădirea va fi vândută, familia senatorului (politicianul este căsătorit şi are doi copii) rămâne fără vreo altă locuinţă proprietate.

În schimb, părinţii acestuia locuiesc în imobilul învecinat. Daniel Ionel Butunoi (42 ani) este la al doilea mandat de senator în Parlamentul României. În afara vilei şi terenului menţionate, el nu mai declară nicio altă proprietate (nici măcar maşină) şi nicio altă sursă de venit în afara indemnizaţiei de parlamentar şi a alocaţiei copiilor.

———————————————————————————————————

Senatorul Daniel Ionel Butunoi nu a putut fi contactat pentru a formula un punct de vedere.

Sursa foto. Citiţi mai multe informaţii pe portalurile m.stireazilei.com si Adevărul.ro