Lovitura grea pentru copiii sub 16 ani! Uniunea Europeană restricţionează accesul copiilor la REŢELELE de SOCIALIZARE cu menţiunea „ACORDUL PARINŢILOR”

Uniunea Europeană dă o lovitură grea tinerilor care obişnuiau să petreacă ore în sir pe reţelele de socializare. Copiii care nu au împlinit încă vârsta de 16 ani vor avea nevoie, începând cu data de 25 mai 2018, de acordul părinților pentru a-și crea conturi pe rețelele sociale sau pentru a folosi magazine online, scriu cei de la giurgiuveanul.ro

Așa prevede un regulament european care urmează să se aplice în mod direct și în România, fără să fie necesare formalități din partea statului nostru. Totuși, lucrurile nu vor fi simple pentru companii, care vor trebui să verifice cât de cât existența acordului părinților.

Solicitarea acordului părinților pentru folosirea serviciilor online, în cazul copiilor care n-au împlinit vârsta de 16 ani, este prevăzută de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).

Acest act normativ european se va aplica și în România, în mod direct și fără necesitatea unor reglementări suplimentare ale autorităților noastre, de la data de 25 mai 2018.

Copiii au nevoie de o protecție specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puțin conștienți de riscurile, consecințele, garanțiile în cauză și drepturile lor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecție specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator și la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor. Consimțământul titularului răspunderii părintești nu ar trebui să fie necesar în contextul serviciilor de prevenire sau consiliere oferite direct copiilor”, se arată în document.  „(…) în ceea ce privește oferirea de servicii ale societății informaționale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puțin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă și în măsura în care consimțământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părintești asupra copilului”, scrie în GDPR.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul giurgiuveanul.ro