Oamenii sunt conştienţi și după moarte. Noua descoperire a cercetătorilor.

Există viață după moarte?

Dorința de a descoperi ce se află dincolo, după moarte, i-a impins pe oamenii de știință să afle ce se întâmplă cu creierul după ce inima se oprește.

Potrivit cercetătorilor, oamenii sunt conştienţi de faptul că sunt decedaţi pentru că ei se află în stare de conştiinţă chiar dacă trupul lor a încetat să mai dea semne de viaţă. Aceștia cred că oamenii i-ar putea auzi pe medici atunci când aceştia îi declară decedaţi.

Potrivit independent.co.uk, cercetările au fost conduse de doctorul Sam Parnia, de la Langone School of Medicine din New York City. Dr.Parnia şi echipa sa, care au studiat cazurile persoanelor ce au suferit stop cardiac, au fost declarate moarte, iar ulterior „au revenit la viaţă”. Unii dintre pacienţi i-au povestit doctorului că au putut auzi conversaţii întregi şi vedea ceea ce se întâmpla în sală, în jurul lor, deşi medicii îi considerau morţi.

Moartea este determinată de momentul în care inima ţi se opreşte. După ce se întâmplă acest lucru, sângele încetează să mai circule spre creier, iar funcţiile lui sunt încetinite treptat până la oprirea sa definitvă. Îţi pierzi toate reflexele. Cu toate acestea, există dovezi care confirmă faptul că există izbucniri de energie în interiorul creierului chiar dacă inima se opreşte” spune cercetătorul.

Parnia şi colegii săi au identificat o stare de hiperalertă cerebrală la pacienţii care au fost declaraţi ca fiind în moarte clinică, ceea ce face posibilitatea ca aceştia să fi fost conştienţi în tot acest timp, nu doar înspăimântătoare, ci şi foarte probabilă. Sursă articol: Portalul de informații click.ro