ATENŢIE! Mintea şi gândurile ne pot influenţa starea fizică şi ne poate apăra de boli

Cum influențează mintea starea fizică?

Mintea umană este atât de puternică încât ne permite să ne influenţăm inclusiv starea fizică. Mulţi dintre noi poate că au trecut prin experienţa unei boli, iar în acelaşi timp au avut senzaţia că odată cu acea boală fizică mintea funcționa mai încet ca de obicei. Poate că am simţit în acelaşi timp cum mintea era mai lentă şi mai înceţoşată, nemaifiind la fel de receptivă la diverşi stimuli sau senzaţii, scriu cei de la ortodoxia.me citând suntsanatos.ro

De exemplu, atunci când o persoană se confruntă cu anxietate sau inclusiv cu depresie, este probabil ca boala, pe lângă faptul că o afectează la nivel psihologic, să determine în același timp și apariția unei serii de simptome fizice. Cercetările medicale din ultimii ani au arătat că o stare de agilitate şi de luciditate mentală este asociată cu o stare fizică mai bună, atât a stării reale a acesteia, cât şi cu o percepţie mai bună pe care o avem despre aceasta. Se pare că ordinea şi speranţa pe care le au gândurile şi ideile noastre au capacitatea, prin intermediul funcţionării sistemului nervos, să se transforme într-o stare fizică mai bună. În mod contrar, suntem mai vulnerabili în faţa bolilor atunci când mintea este agitată şi dezechilibrată.

Cum este procesul de transformare?

Să ne gândim o clipă la acele momente în care ne-am simţit anxioşi: inima bătea mai puternic şi mai rapid decât de obicei, mâinile aveau un tremur uşor şi începeam să transpirăm. Toate acestea sunt simptome care apar deoarece cu ajutorul minţii noi ne punem corpul în funcţiune. Totuşi, atunci când intensitatea este foarte mare sau în mod continuu, se pot produce deteriorări importante. Pe de altă parte, una dintre conexiunile cele mai evidenţiate este aceea care relaţionează funcţionarea sistemului cognitiv cu cea a sistemului imunitar. Atunci când mintea nu funcţionează bine, de obicei se revoltă contra propriului corp şi potenţiază intern orice atac care se produce din exterior. În acest sens, mintea poate fi asemănată cu un computer, iar sistemul imunitar cu un sistem antivirus. Dacă computerul funcţionează prost, atunci va dezactiva acest sistem antivirus.

Ce rol are creierul în acest proces?

Să nu uităm că în spatele ideilor şi gândurilor noastre există o corelaţie chimică în sistemul nostru biologic. O structură fundamentală pentru a înţelege acest aspect este hipotalamusul, care are un rol foarte important în reglarea sistemului hormonal.
Particularitatea acestei mici structuri este foarte reactivă față de gândurile noastre, fie că acestea sunt sub formă de amintiri, fie sub formă de interpretare a stimulilor prezenți, sau sub formă de anticipare a evenimentelor viitoare. Astfel, hipotalamusul poate “să ne trezească” astfel încât să fim pregătiți pentru a acționa mai rapid, să ne relaxeze pentru a ne putea odihni sau să potențeze senzația de plăcere.

Ce influenţă are comportamentul nostru?

Așa cum am menționat anterior, mintea poate influența în mod direct funcțiile corpului, însă nu trebuie să uităm un aspect care nu este mai puțin important, și anume acela care se produce prin intermediul comportamentului nostru.

Iată un exemplu: Cu toții avem etape în viață care nu sunt neapărat vesele și pline de motivație. De fapt, chiar dacă nu am trecut niciodată printr-o depresie, unele dintre senzațiile pe care le-am experimentat în aceste perioade se aseamănă cu cele care se produc în această boală.

Din păcate, în aceste vremuri agitate, unul din lucrurile pe care le facem este să abandonăm unele aspecte referitoare la atenția pe care ne-o acordăm atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional sau chiar spiritual. În acest sens, unul dintre primele aspecte care sunt afectate este de obicei alimentația.

Astfel ajungem să sacrificăm acele alimente care de obicei sunt mai sănătoase pentru altele care ne oferă mai multă plăcere gustativă, însă mai puține beneficii pentru sănătate. De ce facem acest lucru? Se pare că încercăm să obținem prin intermediul gustului plăcerea care se pare că am pierdut-o în alte aspecte ale vieții. Din păcate, aceasta este modalitatea prin care hipotalamusul facilitează în mintea noastră senzația de bine pe care am pierdut-o într-un mod sau altul, adică modalitatea prin care dorim să evităm apariția gândurilor negative. Însă acesta este o atitudine contraproductivă pentru sănătatea corpului.

Totuși, pierderea acestui echilibru nu este singurul motiv pentru care ne neglijăm alimentația. Celălalt motiv important este acela că odată cu tristețea obișnuiește să apară și lipsa motivației. Acțiunile care înainte erau de rutină, acum ni se par dificil de efectuat.

Diverse studii realizate pe persoane bolnave au arătat că o atitudine mentală pozitivă a determinat ca pronosticul de însănătoșire să crească în mod considerabil.

Acest fapt se poate datora unei influențe directe a gândurile asupra biochimiei corporale sau asupra punerii în funcțiune a mai multor instrumente de control a bolii, cum ar fi realizarea exercițiilor fizice sau o alimentație sănătoasă și echilibrată.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul ortodoxia.me

Leave a comment

Your email address will not be published.


*