REGELE MIHAI, ultimul SUVERAN al ROMÂNIEI a MURIT!

Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția, a anunțat Casa Regală. Decesul a intervenit marți, 5 decembrie 2017, la ora 13:00. Regele avea vârsta de 96 de ani, pe care îi împlinise la 25 octombrie, și de mai bine de un an și jumătate era grav bolnav, scriu cei de la observator.tv

Regele Mihai era grav bolnav, după ce, la începutul lunii martie 2016, a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică, fiind supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Regele Mihai I era ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016.

În ultimele luni, Majestatea sa a stat în reşedinţa sa elveţiană, unde a fost atent supravegheat de medici. Potrivit informaţiilor transmise de Casa Regală, alături de fostul monarh au fost şi două măicuţe, care i-au oferit asistenţă.

Pe 24 octombrie, Regele Mihai a împlinit 96 de ani, iar ziua sa a fost marcată discret, la reşedinţa sa din Elveţia.

Regele Mihai a murit la un an după soţia sa, Regina Ana

Odată cu moartea Regelui Mihai dispare ultimul șef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial care se mai afla în viață. În aproape un secol de viaţă, a trecut prin evenimente dramatice, iar unele date din biografia sa au intrat în istoria universală.

Personaj istoric cu un destin tragic, simbol al opoziţiei faţă de comunism, în România Regele Mihai a fost prigonit sau respectat, în funcţie de interesele guvernanţilor postdecembrişti.

Regina Ana, soția lui, a încetat din viaţă la 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveţia. Corpul neînsufleţit a fost depus la Castelul Peleş şi apoi Regina a fost înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, acolo unde va fi înhumat și Regele Mihai.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv

Leave a comment

Your email address will not be published.


*