Ce se va întâmpla cu PENSIILE în 2018. Câţi pensionari vor fi afectaţi? Are Guvernul BANI pentru CREȘTERILE PROMISE?

Milioane de pensionari sunt încrezători în promisiunile guvernului când vine vorba de pensiile lor şi de evoluţia favorabilă a creşterii acestora în anul 2018. Cu toate acestea, pensionarii se întreabă dacă vor fi şi bani pentru toate indexările promise.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a anunțat care sunt toate modificările pe care le vor suferi pensiile anul viitor, dar și când o să apară mult așteptata Lege a pensiilor, care trebuia să fie gata de la 1 octombrie. Fondul de pensii are un deficit de 13,5 miliarde de lei! Viitorii pensionari vor primi mai mult, scriu cei de la evz.ro

Potrivit recentelor modificări aduse de guvern, 250.000 de pensionari vor avea o creștere a pensiilor de 7,1% chiar de a 1 ianuarie 2018, a anunțat, duminică seara, la România TV, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Pe lângă toate acestea, va scădea impozitul pe care-l plătesc și pensionarii care au remunerația mai mare de 2.000 de lei.

„Cei care sunt cu peste 2.000 de lei pensie le va crește și lor venitul, în sensul că din 16% cât era impozitul, el devine 10% pe noul Cod Fiscal, care se aplică chiar de la data de 1 ianuarie 2018”, a explicat ministrul.

Vor fi mărite și pensiile minim garantate pentru cei aproape un milion de români.

„Când am venit noi la Guvernare, pensia minimă garantată de stat era de 400 de lei, ea a urcat în luna februarie (2017, n.r.) la 520 de lei, iar anul viitor în luna iulie va ajunge la 640 de lei. Chiar din Legea pensiilor veți vedea că se va face o departajare între cei care au contribuit peste 10 ani și cei care sunt la această pensie minim garantată, dar totuși este singura formă pentru a supraviețui, și sunt bătrâni care trebuie să aibe un venim
minim din care să-și poată duce traiul”, a arătat Lia Olguța Vasilescu.

Pe lângă toate acestea, punctul de pensie, la fel, de la 1.000 de lei crește la 1.100 de lei, începând cu data de 1 iulie anul viitor, așa cum de altfel a fost stabilit prin Ordonanța de guvern dată în noimebrie.

Nu în ultimul rând, „viitorul pensionari vor avea un plus de 20% la pensie”, a arătat Olguța Vasilescu.

Ea a dezvăluit și deficitul uriaș pe care-l are sistemul public de pensii.

„De la ce pornim, de la un deficit pe Fondul de pensii pe Pilonul I doar, de 13,5 miliarde de lei, pe care noi îl estimăm să scadă anul viitor la 4,6 miliarde delei prin măsurile Codului Fiscal pe care le-am luat anul acesta. Dar să nu uităm că mai există un deficit și pe Pilonul II de pensii, deficit pentru stat. Pentru că dumneavoastră, să zicem că aveți contribuții și la Pilonul I și la Pilonul II. Dar dumneavoastră faceți parte din cei 2 milioane de români pentru care nu se plătesc contribuțiile pentru pensii. Ei, pentru Pilonul II de pensii dumneavoastră aveți declarată o sumă pe care ar trebui s-o plătiți la Pilonul II, nu o plătiți, dar o plătește statul român în locul dumneavoastră. Cert este că la Pilonul II de pensii nu s-a întâmplat niciodată ca să nu se completeze chiar dacă veniturile respective au fost încasate”, susține ministrul Muncii.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul evz.ro

2 Trackbacks & Pingbacks

  1. Se schimbă banii de la 1 ianuarie 2018. Vor fi puse în circulaţie bancnote şi monede cu noua stemă a ţării - Ştiri de Actualitate!
  2. ADIO cumularea a două PENSII SPECIALE. Guvernul TUDOSE le-a TĂIAT! - Ştiri de Actualitate!

Comments are closed.