Anul 2018 vine cu REGULI NOI pentru ŞOFERI! Ce categorii nu vor mai putea obţine PERMISUL?

De curând, a apărut un ordin al Ministrului Sănătăţii în care este specificat că nu se mai permite viitorilor şoferi să treacă examenul medical, dacă au afecţiuni cardiace sau diabetice netratate. Aşadar, din anul 2018 se vor impune reguli noi pentru şoferi la obţinerea permisului de conducere.

În acest caz, peste 3,5 milioane de români care suferă de aceste boli şi care pot influenţa comportamentul la volan vor deveni pietoni, scriu cei de la capital.ro citând portalul de informaţii antena3.ro.

În acest ordin se specifică următoarele: dacă suferiţi de boli cronice sau altfel de boli, trebuie să veniţi cu adeverinţă de la medicul de familie. Dacă nu, puteţi să completaţi aici o declaraţie pe propria răspundere.

Fişa medicală ar putea deveni un obstacol de netrecut pentru bolnavii de diabet şi cei cu probleme cardiace netratate. Autorităţile vor să le interzică acestora să mai urce la volan.

Proiectul prevede o listă cu zeci de afecţiuni medicale care i-ar putea împiedica pe şoferi să mai urce la volan, iar actul actul administrativ este acum în dezbatere publică.

Ultimele statistici arată că peste două milioane de români suferă de afecţiuni cardiovasculare, în timp ce 1,5 milioane au diabet.

Aproape 500 de bucureşteni susţin zilnic proba practică pentru permisul de conducere.

Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii pe portalul capital.ro