BREAKING NEWS! Un agent de pază de la BGS a fost ARESTAT pentru 24 de ore, chiar dacă şi-a făcut prea bine datoria

Povestea este una tipică României si bineînţeles, vremurilor pe care le trăim. Doi bărbaţi au intrat ieri 16 ianuarie 2018, în incinta unei săli de jocuri şi au fost daţi afară de un agent BGS, deoarece aceştia avea interdicţie de a mai juca în astfel de locaţie.

Imediat, unul dintra cei doi a lovit agentul de pază, şi în acel moment s-a iscat scandalul. Cu toate acestea, a fost lovit, şi în urma loviturii primite i s-a spart arcada de la ochi. Sesizaţi, au apărut imediat şi Poliţiştii de la Secţia 19 a Sectorului 5 şi au dispus arestarea preventivă a agentului de pază de la firma BGS, chiar dacă acesta era în timpul serviciului şi avea datoria să supravegheze sala de jocuri şi pe toţi cei aflaţi în ea.

Procurorii de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au refuzat arestarea preventivă cât şi controlul judiciar. Cei doi care au provocat scandalul sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Atât agentul de pază cât şi firma BGS, sunt dispuşi să deschidă plângere penală împotriva celor doi, dar şi a poliţiştilor, pentru abuz în serviciu, relatează jurnalistul Mihai Căldăraru de la publicaţia online ziarulscandal.ro

Articolul este realizat în urma relatărilor jurnalistului de investigaţii Mihai Căldăraru de la ziarulscandal.ro