Totul s-a întâmplat în anul 1997, când tânăra mămică Celeste Nurse s-a trezit fără fiica ei în maternitate, la trei zile după ce a născut. Tânăra mamă, avea atunci 18 ani şi adormise cu fetița la piept, timp în care aceasta a fost furată, scriu cei de la kromania.ro
Niciodată, familia Nurse din Africa de Sud, nu a renunţat la ideea că fata lor nu va fi găsită, ba din contră, în fiecare an îi serbau ziua de naştere, chiar dacă sărbătorita nu venea niciodată.
Anii au trecut şi în anul 2015, în luna februarie, cea de-a doua fată a lor, a venit acasă cu o colegă de la şcoală şi le-a prezentat-o ca fiind noua ei prietenă.
La vederea tinerei și a asemănării izbitoare cu Celeste, cuplul a intuit că este copilul lor răpit. Apoi au început să discute și, astfel, a aflat că fata, pe nume Zephany, era născută în aceeași zi cu fiica lor dispărută.
Familia a anunțat imediat autoritățile a cerut efectuarea unui test ADN, care a confirmat identitatea lui Zephany. Fata a crescut la numai câţiva kilometri de părinții ei biologici.
În procesul care a urmat, instanța a stabilit că femeia care a răpit-o pe Zephany fusese văzută de mai multe ori vizitând maternități, înainte să se producă răpirea. Femeia în vârstă de 52 de ani a răpit-o pe fetiţă când avea numai trei zile, în 1997, dintr-o maternitate din Cape Town, unde Celeste Nurse era internată cu copilul.
Ea s-a apărat în fața judecătorului susținând că a adoptat un copil în 1997, dar că a pierdut actele adopţiei. Apoi, şi-a schimbat declaraţia, susţinând că a cunoscut o femeie pe nume Sylvia la un spital din Cape Town, care i-a vândut copilul. Ea a spus că este nevinovată şi că este o victimă în această situaţie.
Tribunalul a stabilit că povestea femeii nu este credibilă, dând custodia lui Zephany părinților ei biologici, înainte ca aceasta să fie condamnată la 10 ani de închisoare pentru răpire.
Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul kromania.ro