Spania – Un român şi-a bătut până la moarte fosta iubită, după care a aruncat-o într-un lac de acumulare

Românul se numeste Ginel P. şi a fost găsit vinovat de jurații din Badajoz, Spania, în cazul uciderii fostei lui iubite. Românul riscă o pedeapsă de până la douăzeci de ani închisoare, scriu ce de la inforoes.com

Completul de judecată al Tribunalului din Badajoz, Spania, împreună cu un juriu format din nouă persoane, au ajuns la concluzia că Ginel P., de 27 ani, cetățean român, și-a omorât fosta iubită, după care a aruncat-o în barajului Alange, provincia Badajoz.

Conform rechizitoriului, în octombrie 2015, Ginel și Mirela (n.red. victima) s-au despărțit. Pentru că o urmărea pe stradă și a amenințat-o în nenumărate rânduri cu moartea, victima a obținut din partea autorităților un ordin de restricție. Autoritățile i-au impus lui Ginel să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri de fosta iubită, de asemenea i-au interzis să o mai contacteze.

Românului nu i-a păsat de restricție și a continuat să o caute pe femeie. La 6 ianuarie 2016, Mirela a acceptat să se întâlnească cu fostul iubit, în încercarea de a clarifica situația.

Potrivit anchetatorilor, Ginel a luat-o în mașină pe tânără și au mers împreună la barajului Alange, aici a izbucnit o ceartă. Furios, bărbatul a lovit-o pe femeie cu o sticlă în cap și, timp de o oră, a bătut-o continuu, după care a strangulat-o cu o curea și a aruncat-o în lacul de acumulare.

Medicii legiști au declarat că femeia avea nu mai puțin de 46 de zone cu leziuni. În fața magistraților, Ginel nu și-a negat fapta, dar a spus că era beat și a avut o criză de gelozie.

Acuzarea a cerut 25 de ani de închisoare pentru acuzația de omor deosebit de grav și doi ani pentru că nu a respectat restricțiile ordinului de perimetru. Jurații l-au găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare și au propus 20 de ani de închisoare.

Până la această oră, judecătorii Tribunalului din Badajoz nu au pronunțat sentința definitivă, care este așteptată în cursul acestei săptămâni.

Citiţi mai multe informaţii despre comunitatea românilor din Spania, pe portalul inforoes.com. de unde articolul a fost preluat INTEGRAL.