Caz INCREDIBIL! Închisă pe nedrept, o româncă a născut într-o închisoare din Marea Britanie

Povestea româncei este una de domeniul fantasticului, într-o ţară unde dreptatea este la ea acasă şi se presupune că se face corect, fără greşeli. Românca noastră a fost închisă pe nedrept, timp de 13 luni, într-un penitenciar din Marea Britanie. Ea a fost nevoită, chiar, să nască în detenție, după ce a fost acuzată de trafic de carne vie și prostituție.

Petruţa – Cristina Boşoanca a stat în închisoare o perioadă de 13 luni, fiind eliberată în urma unor noi informaţii care au apărut în anchetă, iar acum speră că responsabilii vor fi pedepsiţi pentru ceea ce i s-a întâmplat, informează cei de la roineu.com citând BBC News şi News.ro

Cristina Boşoanca, are vârsta de 25 de ani si a fost arestată în luna decembrie 2016, fiind eliberată luni, 29 ianuarie 2018. Alături de alţi doi cetăţeni români – Adrian Iordan şi Anişoara Lăutaru, a fost acuzată că ar fi încercat să aducă ilegal o tânără româncă în Marea Britanie pentru prostituţie.

Din declaraţiile de la acea vreme, reiese că tânăra i-a acuzat pe cei trei români că ar fi forțat-o să se prostitueze, astfel că ar fi rămas însărcinată după ce ar fi fost violată în Marea Britanie. În urma anchetei efectuate s-a aflat că femeia era deja însărcinată în momentul în care a intrat în Regatul Unit în 2016, atunci când a fost examinată medical, la trei zile după arestarea lui Petruței Boşoancă.

Astfel, procesul româncei s-a oprit după ce noi dovezi au pus la îndoială povestea spusă de reclamantă. Potrivit unui judecător, avocatul apărării a cerut dovezile medicale privind sarcina acuzatoarei încă din august 2017. La momentul respectiv, i s-a spus că nu există asemenea dovezi, aici fiind făcută cea mai mare greşeală.

În acest context, judecătorul a afirmat că una „dintre cele mai grave greșeli care s-au făcut în acest caz” este că n-au fost făcute publice rapoartele medicale. Mai mult, din mesaje de pe Facebook reiese că femeia a discutat despre sarcină şi identitatea tatălui cu prietenii ei.

Conform BBC, poliţia ar fi știut încă din luna ianuarie 2017 despre aceste mesaje de pe rețelele sociale, însă nu le-au făcut publice până în luna decembrie 2017.

Avocaţii apărării au reacționat, precizând că ar fi durat patru zile pentru a găsi dovezi clare care ar fi putut pune sub semnul întrebării cazul acuzării.

A născut în închisoare

Petruţa-Cristina a povestit, pentru BBC News, despre viața în detenție. Astfel, ea le-a spus jurnaliștilor că a fost „foarte greu” să nască acum cinci luni, când a venit pe lume băiatul ei, Cristian.

„Nu era nimeni cu mine. În lunile în care trebuia să fiu fericită, eram fericită dar nefericită în acelaşi timp. Ştiam că sunt nevinovată, la început am cerut telefonul, am cerut să fie arătate pozele, clipurile video de la camerele de supraveghere, am cerut toate lucrurile acestea, dar nu le-a păsat”, a spus femeia.

În urma ultimelor dezvăluiri, un purtător de cuvânt al Serviciului de Procurori ai Casei Regale a declarat: „Suntem îngrijoraţi de deznodământul acestui caz şi de comentariile judecătorului. Este clar că au fost greşeli majore în acest caz şi va fi analizat de către avocaţii Serviciului de urgenţă.”

Citiţi mai multe informaţii despre comunitatea românilor din Marea Britanie pe portalul roineu.com