Scrisoare Emoţionantă! Ziua în care am EMIGRAT.

liliana-angheluță

Cum era ziua ta?

A mea a fost gri, era toamnă târzie şi aerul era greu de lacrimi.
Cred că nici un emigrant nu uită acele momente, drumul spre nu se ştie unde, emoţia de a da piept cu o lume care nu-i a lui, senzaţia că a fost abandonat de propria ţară.

E o moarte şi o naştere în acelaşi timp!
Dureroase ambele!

Laşi în urmă sate cu case strâmbe şi garduri şubrede, saluţi cu privirea toate magazinele săteşti care se iţesc mândre, pe drumurile principale, mângâi toate bătrânele cu batic şi-ţi iei bun rămas de la toţi plopii!

loading...

Că veni vorba, am văzut odată, aici, în Italia, un documentar despre o regiune a lumii.

Nu urmăream emisiunea, mi-am aruncat doar ochii spre ecran şi-am văzut nişte pomi, nişte frunze.

Am gândit:

“Asta e România!”

Şi România era!

O recunoscusem doar din frunzele de plop, nu ştiu cum şi de ce, doar pomii ăştia-s peste tot în lume, dar probabil că inima mea a cunoscut singură locul.

Cum a fost trecerea frontierei?
La mine tot gri a fost!

Trebuia să ne prefacem că suntem turişti, dar pe faţa noastră se vedea că nu de asta eram pe drum: înghesuiţi într-o maşină, cu genţi
de voiaj şi valize, cu priviri speriate şi paşapoartele în mâini… nu păream dornici de a vedea frumuseţile lumii.

Mai degrabă ne-am fi întors spre casele noastre.
Şi cred c-o să ne-ntrebăm mereu de ce nu ne-am întors.

Ah, ştiu de ce, pentru că-n urma noastră era sărăcia şi lipsa unei minime speranţe de mai bine.
Frunzele de plop, cele pe care le-am văzut şi-n documentar, aveau nevoie de dragoste, aveau nevoie de privirile bucuroase ale oamenilor, iar oamenii nu mai erau de multă vreme bucuroşi de traiul lor.

Înapoi erau dezamăgiri şi eşecuri, beţe-n roate şi senzaţia că eşti într-un labirint fără de ieşire.

Înainte era orice altceva!

Sursă articol. EMIGRANTUL.IT

Sursă foto.

Mulţumesc Doamnei Liliana Angheluţă pentru gândurile ei sincere.