Vrea să dea o “MASĂ de PRÂNZ” gratuită pentru TOŢI ANGAJAŢII din România.

Adoptarea unui cadru legal, pentru ca toţi angajaţii din România să poată primi o masă caldă la ora prânzului, este iniţiativa senatorul UNPR Constantin Popa, dar şi soluţia pentru a creşte productivitatea muncii. Iniţiatorul legii a ajuns la concluzia că, pe burta goală, randamentul românilor la muncă scade. Astfel, parlamentarul a scris o lege, prin care firmele private şi instituţiile publice să poată fi obligate să le asigure angajaţilor o masă caldă în fiecare zi. Reprezentanţii patronatelor se opun categoric unei asemenea propuneri şi îl acuză pe iniţiator de populism şi pregătirea din timp a campaniei electorale. Senatorul UNPR Constantin Popa susţine că există mulţi oameni, unii chiar foarte tineri, care s-au îmbolnăvit din cauză că nu au primit o ciorbă sau o mâncare caldă la prânz. Daca iniţiativa legislativă va fi adoptată, patronii vor fi obligaţi să îşi hrănească angajaţii, scrie stirileprotv.ro

495_Cantina_pentru_saraci_la_Sala_Sporturilor

Constantin Popa, senator UNPR: “La opt milioane cât ia un om cu salariul minim, în mână, imaginaţi-vă cât ar însemna o masă caldă.”

Despre ceea ce se va întâmpla, parlamentarul a precizat că, companiile private sau instituţiile statului fie îşi vor face bucătărie proprie, fie vor încheia contracte cu firmele care livrează mâncarea la domiciliu. În privinţą costului pentru masa oferită, acesta va fi scazuta din profitul comaniei respective. Deocamdată, domnul senator nu are mare susţinere printre colegii parlamentari, cu atât mai puţin printre patroni.

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România:

“Dacă e întrecere socialistă la propuneri, putem propune şi noi ca firmele să dea costume la bărbaţi şi o rochie la femei, în fiecare an, să le dea şi la copii să aibă şi ei. Deci e foarte simplu să faci propuneri de genul ăsta în care nu ai niciun fel de evaluare”.

În opinia senatorului Popa, meniul de la prânz ar trebui să fie de 15 lei pe zi. Ţinând cont că în România sunt 4,6 milioane de angajaţi, masa de pranz plătită de stat şi de patronate ar fi de aproximativ 69 de milioane de lei, adică peste 15 milioane de euro într-o singură zi. Sursă foto. Sursă articol.

loading...