Fostul șef ANAF notifică statul să ceară 640.000 de euro de la Iohannis

Iohannis trebuie sa inapoieze casa de la Sibiu

Fostul șef al ANAF și europarlamentar al României, Sebastian Bodu, a declarat că a trimis o cerere către fisc și primăria municipiului Sibiu, prin care le atrage atenția asupra faptului că președintele României trebuie să evacueze casa pe care o ocupă ilegal și să redea statului suma de 640.000 de euro. Președintele trebuie să înapoieze clădirea și sumele încasate din chirii. Iohannis încă nu a eliberat clădirea și încă încasează chirii de pe urma acesteia, sumele fiind estimate  la peste 640.000 de euro.

Sebastian Bodu mai precizează că a făcut acestă solicitare, deoarece a luat foarte în serios declarația președintelui României, din data de 24 februarie 2015, în care acesta declara că “recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu opțională pentru autoritățile statului”. Bodu a mai spus că primăria Sibiu trebuie să reintre în posesia imobilului, notificând actualul chiriaș în vederea evacuării spațiul închiriat și este necesar ca primăria să demareze procedura recuperării proprietății.

Casa are peste 150 de metri pătrați şi acolo funcționează o bancă și mai multe firme. Imobilul fost al unei familii din localitatea Porumbacu de Jos, județul Sibiu. După moartea proprietarilor, imobilul a intrat în posesia statului deoarece cei doi soți nu aveau moștenitori. Apoi în instanță, un bărbat pe nume Nicolae Baștea a demonstrat că este nepot al foștilor proprietari ai imobilului din centrul Sibiului, iar contractele de vânzare-cumpărare ale chiriașilor au fost anulate.

Șotii Iohannis au devenit proprietari ai imobilului după ce a cumpărat părțile de proprietate ale urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași s-au arătat nemulțumiți datorită faptului că, au fost dați afară fără o dovadă concretă și au deschis o serie de procese şi plângeri penale în urma cărora s-a inițiat și o cercetare pentru stabilirea modului în care Nicolae Baștea a obținut certificatul de moștenitor. Sursa stire  Sursa foto

loading...