BONA UCIGAŞĂ din Rusia: “Allah mi-a ORDONAT să omor Fetiţa”

Cu doar câteva zile în urmă, agenţiile de presă din lumea întreagă transmiteau imagini cu o femeie care ţinea în mână capul unui copil în timp ce striga „Allahu Akbar”. Ştirea ce îngrozea omenirea era însoţită şi de o filmare de amatori acută în momentul culminant. Bona a fost arestată în acel moment, când se afla pe stradă, la intrarea unei guri de metrou şi se plimba foarte agitată cu capul unui copil în mână, relatează AFP. Femeia criminală se numeşte Gulcehra Bobokulova, este o rezidentă uzbekă de 38 de ani şi era venită să muncească la Moscova.

În momentul arestării de către organele de poliţie, aceasta a declarat:

„Allah mi-a ordonat să fac asta”, a declarat bona jurnaliștilor la sosirea la audiere. Judecătorul care se ocupă de acest caz infiorător a dispus rapid plasarea sa în arest preventiv până la 29 aprilie, în urma unei solicitări a
anchetatorilor. În sala de judecată, Gulcehra Bobokulova a fost închisă într-o cuşcă metalică, conform practicilor din Rusia şi la întrebările judecătorilor ea a vorbit incoerent, combinând doleanțele cu discursul profetic.

„Allah l-a trimis pe al doilea profet pentru a aduce vești de pace, vești bune tuturor”, a spus ea.

„Mi-e foame, voi muri într-o săptămână, este sfârșitul lumii, mi-a fost interzis să mănânc. Bună ziua tuturor”, a mai spus ea, salutând presa.

loading...

Justiția din Rusia, a deschis o anchetă pentru „uciderea unui copil”, în timp ce mass-media din Rusia, continuă să se întrebe cu privire la motivațiile celei pe care au denumit-o „bona ucigașă”, calificând-o fie „dementă”, fie „teroristă”.

Bona fetiței născută în 2011 a așteptat ca părinții acesteia să părăsească apartamentul, apoi, dintr-un „motiv necunoscut”, a „rănit copilul la gât și i-a tăiat capul de corp”, după care s-a deplasat la metrou, potrivit anchetatorilor. Înainte de plecare, ea a incendiat apartamentul.

„Până în prezent, nu a fost stabilită (existența) unor presupuși complici sau persoane care ar fi împins-o să comită această crimă”, au declarat anchetatorii. În ziua de ieri, bona ucigaşă a fost supusă deja unui examen psihiatric de specialitate. Nu este exclus ca ea să fi acționat „sub influența unor substanțe psihotrope sau droguri”, au declarat cei care se ocupă de anchetarea cazului.

Potrivit cotidianului popular Moskovski Komsomoleț, Bobokulova suferea de schizofrenie și nu reușea să-și găsească de lucru la ea în țară.

„Gulcehra este cunoscută la noi. O femeie stranie, să spunem așa. Există și o explicație: avea diagnosticul ‘schizofrenie’ și se afla de o lungă perioadă de timp în evidență la psihiatrie. Avea și o adeverință în acest sens”, a declarat un cetăţean din localitatea unde trăiește familia “bonei” din Uzbeskistan.

Sursă articol.