NE-A MINŢIT! Băsescu a “ORDONAT” tăierea de salarii şi pensii, nu i-a cerut FMI.

În seara de duminică 03 Aprilie 2016, în cadrul emisiunii de la Antena 3 moderată de Mihai Gâdea, s-au făcut dezvăluiri incredibile în privinţa fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. Acum când sediul Antenelor a fost mutat în altă locaţie, Gâdea îşi doreşte din toate puterile, să-l vadă pe Băsescu la PUŞCĂRIE. Antenele au îndreptat toate TUNURILE pe BĂSESCU şi pare că nimic nu le poate opri până acest lucru nu se va întâmpla.

Cu toate ca au trecut ani de zile şi se credea că toată lumea a uitat, Mihai Gâdea vine cu o emisiune “BOMBĂ”, unde demonstrează cu documente şi interviuri, cum SE FURAU BANII din ROMÂNIA şi cine era pionul principal în astfel de nelegiuiri.

Fostul șef al FMI susține că Băsescu și Guvernul Boc i-au minți pe români când au tăiat salariile

În anul 2010, pe ecranele televiziunilor apărea preşedintele Băsescu, care cu lacrimi în ochi şi o mimică a feţei destul de serioasă, anunţa că se va trece la TĂIEREA salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, tocmai pentru ca România să iasă BINE din Criza Financiară de care era cuprinsă. Drama românilor din acele timpuri a fost de neimaginat, mulţi au plâns, s-au supărat, au înjurat în stradă, numai că VINOVATUL principal secredea că este FMI.

Iată că acum după 6 ani de zile, fostul președinte al Fondului Monetar Internațional, Dominique Strauss-Kahn spune clar că, FMI a cerut creșterea impozitelor, în special pentru clasele sociale care aveau venituri peste medie și pentru bogații României și nu tăierea salariilor, în vederea reglării cheltuielilor și veniturilor avute de statul român. Mai mult fostul Şef de la FMI, spune că atunci când Guvernul României a prezentat varianta de tăiere a salariilor bugetarilor cu 25%, FMI s-a opus dar că nu a putut împiedica această tăiere deoarece decizia aparținea statului român şi guvernului.

loading...

Au fost în perioada aceea şi salariaţi bugetari care, în urma tăierii salariului și eliminării unor sporuri, au primit și salarii cu 40% reduse și s-au pomenit că nu mai pot plăti ratele la bănci şi facturile la utilităţi. În acele vremuri tulburi, președintele Trăian Băsescu și miniştrii guvernului Boc au declarat că, toate tăierile salariale sunt impuse de către Fondul Monetar Internațional și că România este obligată să se supună măsurilor luate de această instituție bancară internațională pentru a primi în continuare credite de la aceasta şi de ce nu, ca orice insituţie bancară din lume să aibă încredere în România că totul merge bine.

De curând, pe portalul de informaţii stiripesurse.ro a apărut o declarație a fostului președinte al Fondului Monetar Internațional din anul 2010, Dominique Strauss-Kahn care susține că Băsescu și ai lui au mințit. Dominique Strauss-Kahn spune clar că FMI a cerut creșterea impozitelor, în special pentru clasele sociale care aveau venituri peste medie și pentru bogații României și nu tăierea salariilor, în vederea reglării cheltuielilor și veniturilor avute de statul român.

Dominique Strauss-Kahn declară cu toata răspunderea că NU a PUTUT IMPIEDICA tăierea salariilor şi pensiilor. Concluzia fostul președinte al Fondului Monetar Internațional este acum în totală contradicție cu explicațiile date de Trăian Băsescu și guvernul Emil Boc, care au LOVIT DUR în BUGETARI, aceștia alegând să-i protejeze pe marii bogați ai României. Ce interese s-au urmărit atunci este lesne de înţeles şi cu siguranţă, în lunile următoare se vor face dezvăluiri incredibile de care nu aveam habar dar pe care alţii le bănuiau. Sursă foto. Sursă articol.